Societatea asta mă obligă să fiu din ce în ce mai comunist

Până acum, toate marile crize s-au rezolvat prin război. Atunci, toate lucrurile încep să meargă „bine”. Industria începe să producă, ştiinţa cunoaşte un progres nebănuit, foamea şi sărăcia îşi găsesc o justificare. În eventualitatea în care, totuşi, Al Treilea Război Mondial nu va începe, România următorilor ani va fi teatrul unor schimbări dramatice.

Ionuţ Mureşan

Există pericolul să ne întoarcem la situaţia în care eram acun 60 de ani. Îmi aduc aminte ce îmi povestea unul dintre urmaşii politicianului interbelic Constantin Angelescu, proprietarul Hotelului „Lido”, evacuat din vila în care locuia, sub ameninţarea armei, de către comunişti. Cum impresionanta biblioteca a tatălui său a fost arsă în faţa clădirii. M-am întrebat atunci ce a trebuit să îi determine pe acei oameni să comită asemenea orori. Răspunsul este un concept pe care niciunul dintre noi nu îl înţelegem pe deplin şi anume ura de clasă. Doctorul Angelescu era bogat. Ceea ce pentru comuniştii ăia era de-ajuns: îi durea în pulă pe ăia de cărţile-alea valoroase, ei oricum nu ştiau ce-s alea, unii dintre ei nici nu ştiau să citească. Acum, constat că mulţi dintre cei care formează actuala clasă politică românească sunt semi-analfabeţi sau inculţi dar, în mod paradoxal, foarte bogaţi. Iar când resursele financiare se concentrează în mâinile unora, foarte puţini, când clasa medie dispare, în mentalul colectiv al celor foarte mulţi şi foarte săraci se naşte acest concept periculos: ura de clasă. Adică „Futuvă (sic!) în gură de bogaţi!”

Acum, încă mai există o clasă medie, formată din intelectuali, care râd, bunăoară, de Becali şi de averea lui, pentru că e incult. A cumpărat Palatul Auschintt cu 7 milioane de euro de la urmaşii industriaşului român şi l-a spoit cu aur pe dinafară, iar pe deasupra i-a plantat şi o cruce de patru metri în curte. Dar urmaşii lui Becali vor avea bani, poate că nu vor fi inculţi ca el, pentru că vor fi absolvit şcoli înalte, în timp ce urmaşii intelectualilor care acum râd de Becali vor fi următorii semi-analfabeţi, absolvenţi a sistemului de învăţământ public. Ei vor cunoaşte pe deplin ura de clasă. Asta e, cultura presupune mijloace financiare. Iar bogăţia, chiar în lipsa culturii dă naştere, oricât de oribil sună asta, la rafinament. Voi aveţi ceas cu Tourbillon? No, vedeţi?

Un stat care nu îi asigură individului o relativă bunăstare e un stat sortit pieirii, pentru că asta contrazice însăşi ideea pentru care ne-am organizat într-o astfel de structură. Ce îi oferă individului statul român? Puţin spre nimic, prin serviciile publice proaste, spre exemplu (şcoli, spitale, tribunale – toate sunt de căcat şi peste tot trebuie să dai şpaga). Te duci la şcoală să înveţi, dar constaţi, peste ani, că nu ai rămas cu nimic din ce ai învăţat în şcoală, dar ai rămas cu foarte multe lucruri pe care le-ai învăţat în timpul tău liber prin cărţile pe care le-ai citit sau din pasiunile pe care le-ai avut. Te duci la spital ca să te însănătoşeşti, dar ai toate şansele să contactezi mai multe boli, te duci la judecătorie să ţi se facă dreptate, dar constaţi că ai rămas şi prejudiciat şi cu banii luaţi. Ce îi ia statul individului? Aproape totul, prin impozite, asigurări sau taxe, impuse de către stat pentru „bunul mers al societăţii”, doar pentru ca acesta din urmă să realizeze că nu beneficiază de serviciile pentru care plăteşte taxe. Nu ştiu câtă atenţie daţi acestui detaliu, dar guvernul plăteşte salariile şi pensiile din bani pe care România i-a împrumutat pentru alte chestiuni precum relansarea economică sau reabilitarea infrastructurii. Asta e ca şi cum te-au duce la bancă şi să bei toţi banii. Când guvernul nu va mai putea plăti pensiile şi salariile bugetarilor va intra în colaps şi sistemul privat. Că bugetarul ăla bea, fumează, mănâncă, iar banii îşi reiau circuitul, întorcându-se la bugetul de stat prin taxe şi impozite. Momentul despre care am vorbit se va petrece în 2011, în condiţiile în care Traian Băsescu deja se spală pe mâini în acest „mesaj de ultim apel” către politicieni: “Fiţi responsabili, pentru că anul viitor s-ar putea să fie prea târziu”. De parcă printre aceşti politicieni iresponsabili nu s-ar afla şi politicienii lui. De fapt, toţi aceşti politicieni au creat, de la Revoluţie încoace, o societate românească ce mă obligă, pe zi ce trece, să fiu din ce în ce mai comunist.

2 thoughts on “Societatea asta mă obligă să fiu din ce în ce mai comunist

  1. comunismul este solutia cea mai facila. bogatii de azi sunt produsul etatismului si birocratiei. cmunismul reprezinta apogeul etatismuluisi birocratiei. cauza nu poate fi solutia problemei generate de aceasta. anarho-capitalismul e
    solutia

    1. eh, am exagerat putin cu comunismul, dar se intelege ideea de la final. o doctrina care s-a dovedit a fi un dezastru nu poate fi aplicata acum corect, riscam sa repetam greselile din trecut. dar e clar ca trebuie sa regandim sistemul de guvernare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s