Natură moartă cu sânge și căcat

Ionuț Mureșan

În cameră mirosea a lavandă și a fum de țigară, iar lumina apusului de soare colora trupul bărbatului întrins pe jos într-un portocaliu murdar. Cele două studente fumau în tăcere, trecând țigara de la una la alta.
-Trage mai încet că se înmoaie filtrul, spuse fata rasă în cap. Vocea îi tremura și își simțea mâinile reci. Tânăra pictoriță îi pasă țigara și suflând fumul în jos. Fata rasă în cap o stinse în ceașca deja plină de țigări.
-Nu îmi mai trebuie, spuse ea scurt, mutând ceașca pe pervaz.
Acoperișurile blocurilor cenușii parcă ardeau în lumina apusului.Pictorița veni în spatele ei și o luă în brațe.
-O să fie ok, spuse ea.
-Nu am mai făcut asta până acum, spuse fata rasă în cap. E prima oară. Întotdeauna m-am gândit că prima dată am să mă panichez, că am să fac ceva greșit, care, într-un final, va strica totul. Dar nu îmi imaginam că prima oară o voi face cu tine. E o senzație ciudată, simt ceva ciudat în stomac.
Bricheta scăpără scurt, pictorița își aprinse ultima țigară din pachet.
-Ești ok, stai liniștită. Eu, în schimb, nu mă pot opri din fumat. Hai să o terminăm și pe asta și trecem la treabă, spuse ea scuturând scrumul în ceașca plină-ochi. Încearcă să te relaxezi și să îți păstrezi mintea clară.
Fata rasă în cap luă țigara și trase puternic în piept.
-Ne dezbrăcăm?, întrebă ea.
-Da, răspunse scurt pictorița. Mergem în baie.
Pictorița își dădu jos tricoul, aruncându-l într-un fotoliu, apoi blugii, chiloții și sutienul. Fata rasă în cap fuma pe pervaz.
-Hai că îți deschid eu rochia, spuse pictorița începând să-i deschide fermoarul de la spate.
-Lasă-mi țigara. Vezi că în bucătărie găsești folia de plastic, jos, în dulap.
Fata rasă în cap se întoarse cu o foarfecă și cu o folie de plastric împăturită.
-Nu, nu avem încă nevoie de foarfecă, o întindem așa, spuse pictorița.
-Păi nu e prea mare?, întrebă fata rasă în cap.
-Las-o așa cum e, hai să o întindem în baie.
Neonul clipi de patru ori apoi se aprinse.
-Dă-mi mie capătul ăsta, tu rămâi aici, spuse pictorița.
-Păi o întindem și în cadă? Cum se va scurge apa?, întrebă fata rasă în cap.
-O întindem peste tot, spuse pictorița.
-Hai să îl aducem acum. Ai grijă să nu luneci pe folie.
Fata rasă în cap o urmă în cameră.
-Cum îl luăm?
Pictorița se aplecă asupra bărbatului întins pe jos, ascultând atentă.
-Tu de mâini, eu de picioare, spuse ea. Hai.
Fata rasă în cap îl apucă de mâini pe bărbat.
-Nu e chiar atât de greu, spuse fata.
-Ai grijă să nu te împiedici de scaunul ăla. Stai! Pune-l jos că nu mai pot! Pictorița se opri.
-Nu merge, nu l-am prins bine. Fii atantă, când îl ridicăm tu îl apuci de la sub braț, nu de încheieturi.
-E mort?
-Nu. Dar nici nu se va trezi, spuse pictorița.
-Trebuie să ne asigurăm că se va scurge tot sângele din el. Adu-mi un cordon gros, ceva. Îl legăm de picioare, celelalt capăt îl scoatem pe geamul de la baie și îl legăm de cadrul balconului. Hai.
-Ce cordon?
-Nu știu, găsești nimic gros pe aici?, întrebă pictorița.
-Nu..
-Un prelungitor, ceva?
-Am un prelungitor…
-Cât are?
-Șase metri.
-E bun, adu-mi-l, făcu pictorița.
Fata rasă în cap întră în cameră. Aruncă într-un colț hainele împrăștiate lângă pat, apoi rulă covorașul. Laptopul era deschis, la fel și sesiunea browser-ului. https://buer.wordpress.com. Close. „Do you want Firefox to save your tabs for the next time it starts?” Do not ask next time. „Save and quit. Quit. Cancel.” Quit. Start. Shut down. ”Windows has important updates, please do not power off or unplug your machine”… Fata rasă în cap trase cablul de alimentare, apoi scoase prelungitorul din priză.
-Crezi ca e destul de lung?, spuse ea.
-Da, răspunse pictorița. Pune-l jos, deocamdată. Hai să îl dezbrăcăm. Dă-mi foarfeca.
Cu mișcări rapide, pictorța tăie ambii craci ai pantalonilor de stofă, chiloții, apoi cămașa. Ia astea și pune-le unde vrei, spuse ea fetei rase în cap, întinzându-i, fără să se întoarcă, fâșiile de haine.
-Acum dă-mi prelungitorul. Îi facem, așa, o buclă la capătul ăsta, ca un fel de ștreang. Dar nu i-l legăm de gât, ci de picioare. Acum du-te în balcon.
Pictorița ridică ambele picioare ale bărbatului pe perete și aruncă cablul prelungitorului în balcon, pe geamul de la baie.
-Eu încerc să îl ridic, iar tu legi celălalt capăt de cadrul balconului. Doi, trei și…! Îl legi?
-Da, răspunse fata rasă în cap.
-Hai că nu mai pot să îl țin așa.
– O secundă…, spuse fata rasă în cap, legând cablul cu un nod dublu.
Bărbatul atârna pe peretele băii, cu capul în jos și fața lipită de bateria căzii. Inoxul se aburi ușor.
-Adu-mi cuțitul dacă tot ești acolo.
Fata rasă în cap se întoarse cu un cuțit de bucătărie. Pictorița apucă mânerul, se urcă în cadă, prinse bărbatul de frunte și înfipse vârful lamei în spatele urechii. Trase puternic. Sângele țâșni cu putere împroșcând-o pe picioare și pe abdomen. Lama se opri lângă esofag. Trase încă o dată. Capul bărbatului se înclină pe spate.
-Pornește dușul, îmi alunecă mâinile, spuse ea.
Aburii apei intensificau mirosul metalic al sângelui. Pictorița își înfipse degetul din mijloc în laringele bărbatului, al cărui cap și-l fixase între picioare, încercând să-l despartă de trup. Tăie între a doua și a treia vertebră cervicală. Lama lunecă de mai multe ori apoi capul se lovi cu un zgomot surd de cada din fibră de sticlă. Tăiase prea sus, atât de prost încât pe gâtul secțioanat se găsea și puțin păr de pe ceafa bărbatului.
-Îl lăsăm așa, o oră…
-Ce faci cu ăla, întrebă fata rasă în cap privind tigva din cadă. Pictorița o ridică și i-o întinse. Picăturile de apă și sânge cădeau ca un ropot de ploaie pe folia de plastic. Îl fierbem până dimineață în sodă caustică. Trebuie să o spargem cumva ca să scoatem creierul. Acum dă-mi prosopul ăla. Pictorița aruncă cuțitul în chiuvetă, se șterse cu prosopul, iar apoi își prinse părul cu el.
…………
La masă, în bucătărie, femeile fumau privindu-se în tăcere. Pictorița trase un fum din țigară și-l expira pe nări.
-Ne vor prinde, spuse fata rasă în cap aprinzându-și, la rândul ei, o țigară. Ai spus că nu vom lăsa urme, uite, prosopul ăla e plin de pete de sânge. Apoi cada, după aia ce facem cu cadavrul, dacă ne-a văzut cineva intrând cu el aici, atunci, cand am venit…?
-Termină, spuse pictorița. Nu ne-a văzut nimeni. Dacă pleci de la premisa că ne vor prinde , exact asta se va întâmpla. Cei care ucid cu un scop sunt, de regulă, prinși. Își plănuiesc crima în detaliu, pentru ca atunci când o comit să constate că nimic nu decurge conform planului. În plus, continuă femeia, el rămâne cu noi, aici. Chiar dacă l-a văzut cineva intrând în atelierul meu asta nu înseamnă nimic. La câtă lume trece pe aici…gândește-te la prietenii mei, la modelele care vin să pozeze. La chefurile trase aici. Și în toată camera aia plină de vopsele tu crezi că cineva ar putea găsi o mică pată de sânge…
-Folia o putem arde, la fel și hainele, spuse fata rasă în cap.
-Și prosopul ăsta.
-Și prosopul…trebuie să ne gândim bine. Până dimineață trebuie să scăpăm de el și să ștergem urmele. Îl tăiem și îl aruncăm în afara orașului…
-M-ai și văzut cu câte o ciosvârtă în poșetă făcând autostopul până la Adunații Copăceni și înapoi, spuse pictorița. Exclus. Nu avem mașină și nu ne putem plimba cu taxiul sau cu autobuzul. Ia imaginează-ți, prin absurd ca să zic așa, un taximetrist binevoitor: Domnișoară, lăsați că vă ajut eu cu bagajul, Nu, mulțumesc, mă descurc, Vai de mine, se poate? Insist! …Vai, dar ce aveți așa greu…Ia uite, mai și curge pe deasupra…Vi s-a dezghețat carnea…! Mna… Atunci te pierzi, lu’ ăla i se pare ciudat că ai atâta „carne” la tine și oprești la marginea orașului, în câmp…Că doar nu poți să oprești la o adresă oarecare, într-o comună, iar pe de altă parte pachetele le duci acasă, nu le arunci pe te miri unde…
-Dacă am fi avut o mașină ar fi fost mai simplu.
-Nu, nu ar fi fost deloc simplu, ar fi fost la fel de complicat, spuse pictorița stingând țigara în ceașca de cafea. Orice mașină poate fi oprită și percheziționată. Cand te știi cu un cadavru în portbagaj e posibil să uiți că nu ai stop pe dreapta spate, că ai depășit viteza, sau, dimpotrivă, că mergi prea încet. Și gaborul ăla trebuie să îți vadă doar fața ca să își dea seama că ceva nu e în ordine, iar apoi s-a terminat. După aia mai e și faza că pornești avariile lângă un rău ca să scapi de „pachet” să spunem așa și – pac! – tocmai atunci trece un țigan cu căruța. Sau niște țărani cu vreascuri în spate, sau lucernă, sau zarzavat, sau te miri ce. Sau te văd niște copii aflați la scăldat…
-Da, ai dreptate, spuse fata rasă în cap, e greu să scapi de un cadavru fără să te vadă cineva. E clar că te vor vedea o grămadă de oameni. Ideea e să nu își dea seama că ăla e un cadavru.
-Dacă te văd copiii ăia la scăldat e clar că se și duc după pachet să vadă ce ai aruncat peste pod, așa…atât de bine ambalat…
-Am înțeles că dacă îi găurești abdomenul cu o bormașină se duce la fund, nu mai iasă la suprafață, făcu fata rasă în cap.
-Apropo de bormașină, trebuie să-i găurim craniul.
-Nu poți să-l crapi cu ceva, așa, pur și simplu?, întrebă fata rasă în cap
-N-ai înțeles, păstrăm craniul, spuse pictorița, în timp ce fata rasă în cap aduse o bormașină manuală.
-Asta e bună? Ne trebuie un burghiu mai gros?
-E destul de gros. Dai o gaură chiar aici, în creștetul capului, apoi una mai în spate, spre ceafă, zise pictorița Eu îl țin, vezi să nu-mi găurești mâinile.
-De ce două găuri, în loc de una?
-Creierul trebuie să se lichefieze. O gaură nu este destul pentru ca presiunea din oală să golească craniul.
Fata rasă în cap fixă burghiul în mandrină și începu să sfredelească craniul bărbatului. Părul ud se prindea de burghiu, iar fata trebuia să se oprească constant pentru a-l rupe. Când termină a doua gaură, aruncă bormașina în chiuvetă. Burghiul era plin de sânge, așchii de os și creier.
-Unde e oala aia?, intrebă pictorița.
-Care oală?
-Aia în care gătești sub presiune, spuse pictorița luând capul bărbatului din chiuveta.
-Uite-o. Nu gasesc însă capacul. Nici soda caustică.
-Aia e pe balcon.
Fata rasă în cap ieși din bucătărie, în timp ce pictorița așeză capul bărbatului în oală, după care o umpluse trei sferturi cu apă.
-Nu pune prea multă sodă, spuse pictorița.
-Păi câtă zici tu că ar fi îndejuns?
-O cană de-aia la cinci litri de apă, arătă pictorița către o cană de cafea.
Fata rasă în cap luă cana de pe masă, aruncă în chiuvetă cafeaua rămasă și turnă în oală două măsuri de sodă caustică.
-Acum pune-i capacul și dă drumul la foc. Când supapa începe să șuiere vom da focul mai mic. Lasă fereastra deschisă, aburii sunt toxici, spuse pictorița luându-și altă cană pentru cafea. Fata cu capul ras se așeză din nou la masă, în fața pictoriței.
-Ce facem cu restul cadavrului?
-Il tranșăm, după ce termin cafeaua. Nu te grăbi. Mai avem timp. Problema e că aș fi vrut să am un cuțit electric…Ne vom descurca însă și cu ăsta de bucătărie.
-Plănuiești să-l fierbem, pe bucăți, în sodă caustică?
-Nu, așa au făcut niște chinezi cu un co-național de-al lor, prin anii `90. Problema e că ei nu au folosit sodă caustică, l-au fiert pur și simplu, în apă, până s-a desprins carnea de pe oase. Apoi au aruncat totul la canal, chiar în fața blocului.
-I-au prins, să înțeleg?, întrebă fata rasă în cap.
-Da, au înfundat canalul. Când au venit ăia cu vidanja să-l desfunde au dat de bucăți de carne și smocuri de păr și s-au prins că e vorba de crimă. Au chemat poliția, ăia i-au luat pe toți vecinii din bloc la întrebări, vecinii și-au amintit că din apartamentul lor ieșea un miros greu, de vreo două zile…Ce să îți mai spun?
-Atunci trebuie să găsim altă modalitate de a scăpa de cadavru. Îl ardem.
-Nu putem, un cadavru are nevoie de șase ore pentru a se transforma în scrum, asta dacă ai un foc serios. Și tot rămân oasele, mai ales craniul. Dinții. Rahat, nu putem.
-Îl ardem pe rând, bucată cu bucată.
-Asta vom face, într-adevăr. Apoi mâncăm.
Fata rasă în cap făcu niște ochi mari, apoi începu să râdă în hohote. Pictorița sorbi o gură de cafea.
-Ai înnebunit, cum să îl mâncăm?
-Ți-am spus, îl tranșăm și îl mâncăm. De ce crezi că l-am atârnat acolo, în baie, ca să se scurgă tot sângele din el?
Fata rasă în cap încremeni cu țigara în mână.
-Îl punem în pungi de plastic vidate și apoi…la congelator, continuă pictorița.
-Dar…nu putem mânca așa ceva…E carne de om.
-E carne. Și atât. Hai în baie.
Lumina neonului clipi din nou, iar fata rasă în cap se opri brusc în pragul ușii. I se păruse, datorită efectului stroboscopic al neonului, că bărbatul se mișcase.
-Ești gata?, întrebă pictorița ridicând iarăși cuțitul pe care îl lăsase în chiuvetă.
-Da. Ce trebuie să facem?
– Păi mai întîi cred că îl jupuim de piele. Vom pune totul în pungi vidate. Totul, chiar și intestinele. Eu tai, iar tu pui totul în pungi.
Pictorița se urcă din nou în cadă. Stătea în picioare, goală, privind trupul fără cap, atârnat de cablu. Făcu o tăietură adâmcă, circulară, la una din gleznele bărbatului, apoi alta la genunchi. Apucă dosul lamei cuțitului cu mâna stângă, continuând să țină mânerul cu dreapra, și începu să taie pielea de sus în jos. Prinse apoi bucata de piele cu stânga, ținând cuțitul de dosul lamei și începu să tragă fâșia de piele în timp ce tăia, treptat, pielița albă. Sub ea, începuseră să se observe mușchii gambei.
-La începuturi, toți eram canibali, spuse pictorița. Sunt multe dovezi în acest sens. Maimuțele se mănâncă între ele, de fapt, în anumite circumstanțe, cred că toate animalele ar face asta. S-au descoperit cranii de om, cu găuri mari la bază – cam așa cum am făcut și noi – pentru extragerea creierului. Apoi resturile de oase ale unui om de neanderthal, care prezentau urme de silex, ca și cum carnea ar fi fost răzuită de pe oase.
…………..
-Ce facem cu craniul?, întrebă fata rasă în cap, când se aflau iarăși în bucătărie. Craniul fusese scos de la fiert, soda caustică îl albise. Îl privea ca prin fum în lumina dimineții.
-Păi, uite, pentru început îi dau jos partea asta. Pictorița luă o pânză de bomfaier și se apucă să decupeze calota craniană. Un lichid albicios și cald se vărsă pe masă. Mirosea înțepător.
-Nu trebuie să fie chiar o tăietură dreaptă, explică ea. Apoi îl vopsim în roșu. Uite, am roșul ăsta aprins, pe care îl combin cu puțin cu ocru și cu puțin negru… Știi, sângele nu e chiar roșu. Gata… Apoi, chiar pe dinți, în față, îi fac un căcat, așa, cu maro, puțin ocru și galben… Îi fac totuși un contur cu negru, ce zici…așa. Ei? ….Și moțul ăsta de la căcat îi urcă….așa… pe lângă nas și se oprește lângă arcada stângă. Îi facem și niște musculițe pe frunte? Așa, minimal, o bulină cu două puncte, în loc de aripioare. ..Nu, îl las așa. Fără musculițe!
Pictorița întoarse craniul către fata rasă în cap.
-Ce zici? Se cheamă „Natură moartă cu sânge și căcat”.
-Ce reprezintă?, întrebă fata rasă în cap.
Pictorița pufni în râs.
-Nimic, proasto, e doar o scrumieră mișto!

One thought on “Natură moartă cu sânge și căcat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s