De Paşte, Dan Puric moare şi învie a treia zi, după datina de acum doi ani

sinucigasul11Dan Puric va muri pe data de 3 mai, în Vinerea Mare,  şi va învia trei zile mai târziu, în cadrul unui spectacol de teatru care a debutat în primăvara anului 2011, când controversata piesă a şocat opinia publică din România şi din străinătate, lumea crezându-l mort de-a binelea. 

La vremea respectivă, artistul i-a uimit cu talentul său atât pe spectatori cât şi pe reprezentanţii mass-media, care, pe fondul unor cunoştinţe lacunare în materia Noului Testament, nu au înţeles subtilitatea mesajului şi faptul că artistul foloseşte ultimele cuvinte ale lui Iisus Hristos.

Deşi presa a dat dovadă de superficialitate căzând în „plasa” talentului artistului, când a apărut ştirea potrivit căreia actorul ar fi murit, Dan Puric a declarat că s-a simţit bine când reporterii sunau la domiciliul său pentru confirmarea funestei veşti. Actorul a spus că acesta a fost un moment important din viaţa sa, care l-a făcut, paradoxal, să se simtă foarte bine.

„M-am simţit bine, sunau foarte multe televiziuni la soţie acasă. „A murit Dan Puric?”… „Nu!”… „Păcat!”. Ei voiau ştirea, sunt atât de ahtiaţi… Multă lume bună a plâns după mine, primeam telefoane şi mi-am dat seama că sunt iubit. Unii mi-au făcut chiar parastas la o mânăstire”, a povestit Dan Puric la RTV.NET. „Mă simt chiar onorat, pentru că eram într-o criză de personalitate”, a mai spus artistul.

Blogul buer.wordpress.com scria, la 1 aprilie 2011, că Dan Puric a decedat în dimineaţa zilei respective la Spitalul Colţea, după ce ar fost victima unui accident, pe scena Teatrului  Național, în timpul a ceea ce păreau a fi nişte repetiţii. Premiera spectacolului a continuat şi la spital, potrivit sursei citate, medicii administrându-i medicamentul Nomifensin, după ce au observat ca Dan Puric, deși plin de sânge, juca în continuare.

„I-au dat Nomifensin, folosti în special în cazul consumatorilor de droguri, în loc de Ripostatin, un antibiotic puternic. A făcut blocaj renal după 14 ore”, declara un martor ocular, neştiind că Dan Puric joacă, de fapt, o piesă de teatru avangardistă. „A privit flaconul apoi s-a uitat la mine, aşa, cu privirea lui blândă şi mi-a spus: Tată, iartă-i, că nu ştiu ce fac!”, declara respectivul martor. El a mai povestit cum o asistentă s-a împiedecat de papucii unui pacient și a scăpat pleosca cu conținutul rezultat în urma unei clisme peste patul actorului. „Când s-a vazut aşa, plin de acele dejecţii, Dănuţ a strâns cearşafurile umede în mâini, strigând Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?, apoi s-a întors către mine și a spus Mi-e sete„, mai arăta martorul ocular.

Spectator fără să fie conştient de asta, omul a povestit că i-a dat unei asistente 5 lei să-i schimbe cearşaful actorului şi că, după ce s-a aşezat din nou în pat, Dan Puric i-a cerut să-i aducă o Biblie, icoana Sfântului Mihail, dar și ceva de mâncare, o bucăţică de slănină cu brânză şi un fir de ceapă. „I-am adus, apoi m-a întrebat, cu mâinile tremurânde, dacă am o brişcă. I-am zis ca nu, că nu m-am gândit. I-am dat o lamă de ras Gillette”, declara martorul cu lacrimi în ochi.

„A luat lama, i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru bucate, apoi a tăiat slana, brânza și ceapa în bucăţele mici şi acolo, pe ziar, am mâncat amândoi. Să-l fi văzut cum se luminase la chip, de ziceai că-i un copil care a primit cadou o turtă dulce cu un ciob de oglinjoară în mijloc. După ce am terminat, s-a uitat, aşa, lung, la ziarul unsuros şi a spus S-a isprăvit!. Mi-a cerut icoana şi Biblia, s-a întins în pat strângându-le la piept, şoptind Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul, apoi a s-a stins. La gură mai avea un firicel de ceapă, pe care l-am luat şi l-am pus într-o cutiuţă, pe care am s-o trimit la mănăstirea construită de el întru pomenirea Sfinţilor Închisorilor”, povestea martorul, citat de blogul buer.wordpress.com

11 thoughts on “De Paşte, Dan Puric moare şi învie a treia zi, după datina de acum doi ani

  1. Poate ne face o surpriza placuta si moare de-a binelea anul asta. Ca sa manance si televiziunile o pita…
    Tin minte articolul de acu doi ani, am speriat toata redactia cand am intrebat „A amurit Puric?”. He he …

    1. Ba sa nu moara. Ca nu mai avem ce scrie, e ca si cand ar muri o inepuizabila sursa de prostie, ca Becali. Si, in plus, daca moare, acum nu va crede nimeni😛

      1. Daca Dan Puric ar fi ultima sursa de prostie inepuizabila, ce frumoasa ar fi lumea asta… Eu insa am asa o impresie ca Puric nu e atat de prost pe cat e de misel.

  2. ..Puric macar exista iar moartea lui nu va trece neobservata dar cand va muri un oarecare cacat insignifiant ‘ @salahhe’ ,in sant, ros de sobolani, sau facut terci de un tirist beat, nici ma-sa nu il va plange,.hoitul sau va fi aruncat pe o tarla de cartofi ca un manz avortat si io daca as stii pe ce tarla as cumpara cartofii si i-as hali.

    1. O sa il planga destui ca asa ii plang si pe Ceausescu si pe Hitler si pe KIm Jong Un milioane de fraieri. O sa se bucure si o sa il pomenesca sutele de viermi care o sa il manance. Si, e adevarat, pe mine probabil o sa ma omoare un sofer beat cu 5 cruci si o icoana atarnate de oglinda si, daca o sa ma descopere la timp, n-o sa imi pomeneasca nimeni numele, ca donatorii de organe sunt anonimi.

  3. „Only two things are infinite, the universe and human stupidity, and I’m not sure about the former. ” – Albert Einstein

  4. Asta e un alt smecheras ortodox care se da mare pe la TV si in conferinte,cu tot felul de prostii,exact ca si ortodocsii lui,care il declara sfant pe parintele Papadie,deoarece a descoperit ca apa este uda si iarba este verde.Este ca n-ati fi descoperit asta niciodata daca nu va spunea sfantul Papadie?Astia inventeaza apa calda dupa mii de ani si se lauda singuri ei pe ei,fiindca oricum nu are cine sa o faca.Tot felul de prostii,astia cred ca nici nu beau apa,daca nu le spune nu stiu ce zeita din capul lor sec.Religia zombie,cu vampiri ce invie din iad,asta e religia lor plina de morti si satanisme.O alta prostie,cica ei au icoane cu oameni ce au trait,deci nu sunt idoli,numai statuile sunt idoli,fiindca ei nu se inchina la icoana,ci la sfantul din icoana.Pai si ce treaba are asta,un idol e idol,nu conteaza ca e statuie sau icoana,cu oameni ce au trait sau nu.Tocmai ca icoanele sunt idoli,deoarece se inchina la oameni morti…deci tot la morti ne intoarcem.Astia au cultul mortilor.Calendarele lor sunt pline de sfinti,nu mai poti sa te misti de atata sfinti,pentru ca putorile sa aiba tot timpul sarbatori ,sa nu munceasca si sa aiba prilej de crapelnita ,de mancare ,bautura si manele.Ce legatura are o biserica de manelisti cu crestinismul?Niciuna.Toti preotii au averi ,sunt bogati,eu n-am vazut nici un preot sarac.Normal ca se imbogatesc de pe urma prostilor care ii asculta.N-am vazut nici un ortodox sa dea ceva unui sarac,iar atunci cand vreun preot ii da ceva,este tot din ce a primit de la altii.
    Toate religiile au sistemul castelor,in care preotii sunt niste dumnezei pe pamant care pot face orice vor,iar saracii sunt niste paria,masa de manevra si mana de munca pentru putorile de preoti.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s