Mărcile poștale „Principatele Unite”: Diferențe ușor de reținut între seriile 1862 și 1864

Mărcile poștale clasice românești includ emisiunea Principatele Unite, care a circulat perioada 1862-1864, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza. Este vorba de timbrele imprimate în cele trei culori ale steagului național, cu Zimbrul și Vulturul în centru, pe care colecționarii au reale probleme în a le stabili autenticitatea.

Evident, microsemnele emisiunii au fost publicate în lucrările de specialitate, însă procedeul de imprimare, hârtia și nuanțele cernelii fac dificilă trecerea de la teorie la practică.

Numai cel prin mâna căruia au trecut sute de astfel de mărci are ușurința de a spune că un astfel de timbru este sau nu autentic. Noi, restul, trebuie să ne bazăm pe ce am citit despre aceste timbre, iar în rândurile care urmează am să vă spun ce am aflat eu până acum.

Timbrele Principatelor Unite au fost imprimate la Atelia Timbrului din Iași în decembrie 1861 și au fost puse în circulație în ianuarie 1862. Hârtia mărcilor este subțire (pelur), precum hârtia de țigară. Toate cele trei valori se întâlnesc și pe hârtie vărgată (foto), tot subțire, însă doar cele din seria I.

O a doua serie a fost executată la București în 1864, la Presa Autografă, așa cum s-a numit atelierul nou-înființat, unde lucrau tot meșterii de la Atelia Timbrului, cu aceleași scule.

Din mărcile seriei a II-a, doar valorile de 3 și 30 de parale au circulat efectiv, valoarea de 6 parale nefiind pusă în circulație.

Cu toate acestea, în mod eronat se vorbește peste tot despre Emisiunea I și Emisiunea a II-a a mărcilor poștale Principatele Unite.

Corect ar fi – pentru a distinge între cele două momente – să vorbim despre seria I și a II-a, ori despre o primă și o secundară tranșă a acestor mărci poștale.

Decizia de a muta Atelia Timbrului de la Iași la București a avut la bază rațiuni politico-administrative, de vreme ce orașul a fost ales Capitală a celor două principate. Faptul că mutarea s-a suprapus cu hotărârea de a suplimenta numărul de mărci poștale este o coincidență. De altfel, era logic ca ei să se ocupe de suplimentarea stocurilor de timbre, deoarece ei dețineau clișeele celor trei valori.

Meșterii de la Atelia Timbrului imprimaseră în urmă cu trei ani mărcile Cap de Bour emisiunea I (cadru rotund) și pe cele din emisiunea a II-a (cadru dreptunghiular). În acest caz se vorbește în mod corect de emisiuni distincte, de vreme ce desenele diferă.

Multe dintre mărcile poștale de 3 și 30 parale din ceea ce literatura de specialitate consideră a fi „Emisiunea a II-a” – Principatele Unite nu au circulat, de aceea ele sunt mai rare și mai valoroase în stare obliterată, față de cele neștampilate.

Din valoarea de 6 parale nu a circulat niciodată nici măcar o marcă. Motivul e că mărcile din prima serie nu s-au epiuzat așa cum preconizaseră autoritățile, astfel că de cele roșii din seria a II-a nu a mai fost nevoie.

La valoarea de 6 parale nuanța de culoare caracteristică seriei I este roșu-sângeriu.

Cele din seria a II-a sunt de un roșu-cărămiziu sau roșu spre roz.

Procesul de imprimare al mărcilor „Principatele Unite” ne dă și primele două indicii care fac distincție între seria I – trasă la Iași și seria a II-a, trasă la București.

La Iași, ele au fost imprimate marcă cu marcă, pe coli de hârtie, cu ajutorul unui clișeu de oțel – unul pentru fiecare valoare. Cele trei clișee sunt expuse la Muzeul Filatelic.

La București, fiecare dintre cele trei clișee de oțel au fost copiate prin galvanoplastie, rezultând trei planșe cu câte 40 casete (5 rânduri X 8 coloane).

Fiecare dintre cele 40 de casete erau fixate cu ajutorul unor cuie (unul sus, altul jos) pe o placă de lemn. Plăcile celor trei valori se află la Muzeul Național Filatelic.

Lipsa sau prezența urmelor de cuie este primul indiciu care face diferența între seria I și seria a II-a. Fără a cunoaște acest detaliu, mulți spun că respectivele urme sunt „erori”, „microsemne” sau mai rău, că timbrele sunt falsuri.

Tot în procesul de copiere a clișeelor de oțel, la valoarea de 3 parale galben a intervenit o deformare mecanică, una care face ca literele R-I-S din „Scrisorei” să fie unite printr-o linie curbată – ca o „semilună”, dacă ar fi să facem aluzia la Imperiul Otoman sub a cărui suzeranitate ne aflam atunci. La seria I această linie nu există.

Literele și cifrele cu spărturi sunt caracteristice seriei a II-a.

Din cauza faptului că este vorba de procedeul litografic de imprimare, există diferențe între modul în care a aderat cerneala la piatra litografică.

Astfel, unele mărci au mai multe depuneri de cerneală, altele mai puține, iar acest lucru poate fi observat mai cu seamă în cadrul mărcilor.

Imaginea mărcilor din prima serie variază pe aceeași coală, din cauza faptului că imprimarea lor a fost făcută una câte una. De aceea, primele două mărci apar ca fiind clar imprimate, pentru ca următoarele să apară „șterse”, efectul fiind identic cu aplicarea unei ștampile în mod succesiv pe o coală de hârtie. Rezultatul variază pe măsură ce tușul se epuizează. De asemenea, imprimarea manuală a generat și distanțe inegale între mărci.

La seria a II-a, imprimarea fiind făcută cu ajutorul acelor casete fixate pe placa de lemn, aderarea cernelii la piatra litografică este aceeași pentru toate mărcile din coală. Distanța între mărci este întotdeauna aceeași.

Notă: exemplarele nu fac parte din colecția autorului

Spuneam că mărcile ștampilate din Principatele Unite au o valoare mai mare față de cele neștampilate, un prim motiv fiind că mare parte din timbrele seriei a II-a a rămas în arhiva Poștei. Acestă mare parte a fost ulterior scoasă la vânzare și a ajuns la comercianți, apoi la colecționari.

Asta nu înseamnă automat că orice urmă de obliterare crește valoarea unui exemplar din Principatele Unite. O marcă neștampilată e oricând mai valoroasă decât una jumulită de pe plic.

Exemplarele obliterate considerate valoroase sunt cele pe fragment sau pe întreg poștal, cu ștampila lizibilă. Acesta ar trebui să fie – în opinia mea – unicul criteriu pentru stabilirea prețului.

Mai departe, ștampila trebuie să fie una dintre cele știut a fi folosite în perioada de circulație a mărcilor, cu nuanța de tuș corespunzătoare. La sfârșitul secolului al XIX-lea sau la începutul secolului XX, mulți comercianți „sporeau” valoarea mărcilor de 6 parale (cele necirculate, din seria a II-a) prin aplicarea unor ștampile false – unele cu numele unor localități care la vremea  respecivă nici nu aveau birou poștal.

Dacă ștampila este originală, diferența va fi făcută conform rarității ștampilei respective, așa cum au stabilit-o puținele cataloage românești sau cele câteva lucrări de specialitate (Gr. Racoviceanu și Kiriac Dragomir s-au ocupat de aceste aspecte).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s