Cărțile poștale din „Colecția Spada” și una dintre primele piese de maximafilie

Colecția de cărți poștale ilustrate „Spada” ilustrează câte un aspect din fiecare an al aniversărilor „Zilei Independenței”, sărbătorită pe data de 10 mai. Între anii 1895 și 1901 festivitățile constau în parade militare și manevre Armatei (n.n. – termenul potrivit ar fi reenactment) pentru reconstituirea unor aspecte din Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, în urma căruia Principatele Române au ieșit (de jure) de sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Exemplarele din această serie, francate cu timbrele vremii – care îl arată pe Carol I în uniformă militară – au dat naștere la primele piese de maximafilie. Pe una dintre ele, trimisă către Belgia, o descriu în cele ce urmează.

Seria este compusă din ilustrate poștale – toate dedicate Zilei Independenței – și poartă mai multe elemente de identificare.

Exemplarul din colecția mea, reprodus aici, are înscrisă seria A și numărul 15, cu mențiunea „Defilarea Școlei de Oficeri 10 Maiu 1899”.

Alte cărți poștale din Colecția Spada pot fi văzute pe Vechiul-Regat:

  • Seria A No. 11 „10 maiu 1897. Defilarea oficerilor”,
  • Seria A No. 10 „Generalul Comandant al Corpului 2 armată. 10 Maiu 1897”,
  • Seria A No. 12 „Școla de Artileriești Geniu. 10 Maiu 1900”.

Există și „Colecția Santinela” care ilustrează aceleași evenimente.

Participarea Regelui Carol I la manevrele militare

La manevrele militare din 1895 a participat și Regele Carol I împreună cu familia regală. O carte poștală care ilustrează momentul respectiv (vezi facsimil) este reprodusă în articolul „Colecția Spada și manevrele regale din 1895” semnat de Vasile Roman în Revista Filatelia. Redau urmărorul pasaj din articolul citat:

„Am încercat să merg pe firul evenimentelor până la momentul când fotograful a imortalizat familia regală și pe invitații săi la aceste manevre din anul 1895. Astfel, aflăm că pe data de 26 septembrie 1895, după sfințirea podului de la Cernavodă, Regele a plecat la manevrele care s-au sfârșit la forturile de lângă București. (…) De aici, Carol I, împreună cu Altețele regale, Principii Leopold și Wilhelm de Hohenzollern, au mers cu trenul regal la Fortul Mogoșoaia. În acest loc suveranul a vizitat fortul și a cerut explicații asupra balonului captive ce era înălțat pentru observarea mișcărilor «trupelor inamice» (…)”.

Pasajele ce urmează  în respectivul articol descriu ceea ce se vede pe cartea poștală, care îl înfățișează pe Carol I și pe cei din suita lui la Fortul Mogoșoaia. O reproducere a piesei publicate în respectivul articol ajută doar la a stabili că întregul poștal face parte din Colecția Spada după felul în care este realizată compoziția. Se observă spațiul lăsat liber sub imagine, de 1/3 din cartea poștală, însă alte elemente nu se disting.

Vorbim despre un articol din Revista Filatelia a cărui dată exacta nu o pot reda deocamdată, însă știu că acesta a apărut în anii ’70.

Despre raritatea cărților poștale din Colacția Spada nu îl putem crede 100% pe autor, atunci când susține că așteaptă cu interes „intervenții pe această temă din partea altor colecționari”, arătând că „ar mai fi fost descoperite încă patru cărți poștale ilustrate din această serie” (n.n. – el având-o în colecție pe a cincea, necirculată). Trebuie să avem în vedere că autorul nu putea avea cunoștință despre alte asemenea cărți poștale altfel decât din cercul lui de prieteni sau colecționari, iar internetul avea să fie la dispoziția filateliștilor români abia peste 25-30 de ani.

Drumul cărții poștale din București până la Bruxelles

Cartea poștală ilustrată din colecția mea ( verso mai sus) este una circulată, despre care cred că nu a mai ajuns la destinație.

Ea a fost scrisă de un anume Isidor Steindeld pe data de 21 octombrie 1909 și expediată pe data de 22 octombrie către Bruxelles, Belgia, pentru destinatarul locotenent Fritz Nevejans de la Institutul Militar de Cartografie. Expeditorul a menționat că stă pe strada Făurari nr. 27 din București.

Cartea poștală ajunge la Bruxelles pe date de 24 octombrie, unde primește ștampila „Bruxelles Arivee”. Pe verso mai apare o ștampilă „Bruxelles (EST) Depart” cu data de 25 octombrie 1909. Destinatarul era identificat doar cu numele, gradul și locul unde își desfășura activitatea, fără a fi menționată adresa exactă, astfel că este foarte posibil ca această carte poștală să nu îi fi parvenit.

Francatura corespunde cu tariful poștal al vremii, de 10 bani pentru trimiterile în străăinătate, și este compusă din două mărci de câte 1 ban gri + 5 bani verde + 3 bani roșu din emisiunea „Carol I – Tipografiate” (1909). Suveranul este înfățișat în uniforă militară, dar fără colanul purtat pe umărul stâng, așa cum apărea pe emisiunea precedentă, „Gravate” (1908).

Aceeași carte poștală ilustrată, dar necirculată. Sursa: Vechiul-Regat.blogspot.com

Cartea poștală este francată după moda vremii, cu mărcile lipite pe față (cote vue), nu pe verso, așa cum spuneau regulile vremii. Este posibil ca relația dintre cei doi corespondenți să fi fost una filatelică, având în vedere francatura colorată și legătura dintre timbre (Carol I în uniform militară) și tema cazonă. Cu alte cuvinte, este posibil ca expeditorul să fi creat în mod intenționat o ilustrată maximă pentru amicul său din Bruxelles. În conținut – pe care vă las să îl descifrați singuri, dacă puteți – este descrisă parada și ce înseamnă data de 10 Mai 1877 pentru români.

În plan secund se vede ceea ce pare a fi o tribună (n.r. – în piesa necirculată). Se presupune, însă, că Regele se afla – sau urma să se afle – la o tribună amplasată undeva în spatele camerei foto, de vreme ce militarii din imagine unii militari întorc capul spre dreapta, către acel loc. Cum alții din imagine nu o fac, putem presupune că fotografia a fost făcută cu ocazia unei repetiții, în ajunul aniversării. Dacă aveți informații suplimentare, vă stau la dispoziție în secțiunea de comentarii.

 

 

 

GRAFICE: Relația dintre ștampile și timbre în istoria poștală a României (studiu)

Graficele de mai jos arată circulația ștampilelor în perioada 1852-1900 în comparație cu emisiunile și retragerile mărcilor poștale românești. Necesitatea de a studia mai ușor perioadele de circulație a ștampilelor poștale – folosite inițial în Principatele Române, apoi în România – m-a determimnat să realizez trei grafice pe baza datelor publicate de Kiriac Dragomir în lucrarea „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)”. Am făcut același lucru pentru timbre, folosind lucrarea „Catalogul Mărcilor Poștale Românești  ’74” de același autor.

Rațiunea demersului constă în faptul că, astfel, se poate observa mai ușor prima și ultima dată la care aceste ștampile au fost întâlnite pe scrisori și, de asemenea, perioadele în care s-a suprapus circulația lor.

La nevoie, perioadele de circulație ale ștampilelor pot fi comparate cu cele ale mărcilor poștale, redate mai jos, astfel fiind mai ușor de stabilit dacă întregurile poștale din colecție sunt sau nu autentice.

Ștampilelor le sunt dedicate trei grafice: circulația ștampilelor 1852-1870 (cele din Primncipatele Române), circulația ștampilelor 1870-1900 (cele din timpul lui Carol I) și circulația ștampilelor sucursale București (cele folosite în Capitală între 1878-1914).

Mărcilor poștale le sunt dedicate patru grafice, pe care mi-am luat libertatea de a le clasifica altfel decât sunt ele întâlnite în literatura de specialitate. Ultimul grafic explică felul în care sunt marcate cu săgeți mărcile poștale a căror dată de punere în circulație nu este cunoscută sau a căror dată de retragere nu a fost stabilită.

Mi-a fost mai ușor să le consider „Clasice” pe cele din perioada 1858-1970, „Post-clasice” pe cele ale Regelui Carol I, „Moderne” pe cele  din 1900-1918 și „Interbelice” pe cele din 1919-1932.

ȘTAMPILELE POȘTALE

MĂRCILE POȘTALE ROMÂNEȘTI

LEGENDA (ce înseamnă săgețile)

 

 

 

 

 

Ștampilele matricole „Goarnă” din București – un capitol deschis în istoria poștală

Ștampilele matricole „goarnă poștală” sunt cele aplicate pe scrisori de către factorii poștali din București. La Iași, ștampilele matricole folosite de către factorii poștali constau numai în numere, cu înălțimea ciferlor de 10-12 mm. Există două tipuri de ștampile matricole „goarnă” folosite în Capitală: goarnă „veche” (1895-1915) și goarnă „nouă” (1928-1937). Nimeni nu a reușit o clasificare exhaustivă a ștampilelor goarnă, deși au existat multe încercări notabile. Pe cinci dintre ele le redau în rândurile care urmează.

Notă: piesele folosite pentru ilustrarea acestui articol fac parte din colecția autorului.

Ștampilele „goarnă” reprezintă numărul matricol al poștașului și corespund zonelor repartizate acestuia pentru distribuirea corespondenței. Primele motive pentru introducerea ștampilelor goarnă veche erau legate de identificarea responsabilului pentru greșeli în manipularea corespondenței sau întârzieri în livrarea acesteia.

Pe lângă aceste funcții, Kiriac Dragomir arată – în lucrarea „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)” – că ștampilele „goarnă veche” se mai foloseau pentru:

  • Anularea mărcilor poștale rămase neștampilate la expediere
  • Anularea mărcilor pentru ziare (în locul ștampilei de zi)
  • Marcarea corespondenței pentru identificare celui responsabil pentru distribuirea ei

Ștampila goarnă 55 pe o carte poștală francată cu „Expoziția generală 1906”, datată 3 august 1906

Numerele cunoscute ale ștampilelor „goarnă veche” merg de la 1 până la 208, conform lui Kiriac Dragomir. Tușul ștampilelor „goarnă veche” este negru. Dragomir spune că ele se mai întâlnesc în tuș verde, roșu, albastru, gri sau violet.

Un alt autor, I. Popescu, arăta în articolul „Despre ștampilele Goarnă Poștală” – publicat în Revista Filatelia nr. 5/1962 – că el nu a întâlnit niciodată aceste ștampile în alt tuș decât negru sau violet.

Pompiliu Voiculeț-Lemeny arată într-un alt articol din Fliatelia nr. 3/1966 că el a întâlnit ștampila goarnă nr. 129 în tuș roșu, iar ștampila goarnă nr. 50 în tuș verde.

Ștampila goarnă nr. 156 pe o carte poștală francată cu marca de 5 bani Carol „Spic de grâu”, datată 22 august 1904

Potrivit lui Kiriac Dragomir, raritatea ștampilelor „goarnă veche” crește pe măsură ce crește și numărul matricol. I. Popescu spune și el că „numerele mari sunt mai greu de găsit decât cele mici”.

Arhitectul Cristian Marinescu a documentat, într-un articol din revista Filatelia nr. 2/1995 în ce zone din Capitală a întâlnit anumite numere ale ștampilelor goarnă, din care redau următoarele extrase:

„O concluzie, dar nu certă, ar fi că  în periada 1893-1915 în București funcționau două oficii poștale, unul pentru sectoarele 1și 2, celălalt pentru sectoarele 3 și 4.

O altă concluzie, desprinsă din materialul pe care îl dețin, este că factorii poștali lucrau în cel puțin două schimburi. Aceasta rezultă din ștampilele a două cărți poștale ilustrate plecate simultan din Praga,în data de 6 septembrie 1909, fiind ștampilate (n.n. – în Capitală cu ștampilele București-Cursa) una Cursa 2, cealaltă Cursa 3  și distribuite destinatarului de factori poștali diferiți, respective goarna 33 și goarna 37.

Numerele de pe ștampilele factorilor poștali nu au o anumită ordine în cadrul prezumptivelor oficii poștale existente în acea perioadă. Analizând acest aspect, am constatat că numere foarte diferite ca valoare arondate aceleiași străzi.

Spre exemplu, pentru Calea Victoriei am întâlnit numerele 2, 24, 59,77, 91, 126, 138, 181

Pentru strada Academiei – 10, 12, 47, 48, 56, 86, 114.

Pentru strada Toamnei – 28, 43, 45, 54, 93.

Pentru strada Eldorado – 21, 29, 36, 47, 112.

Deci întâlnim atât numere mari, cât și mici în cadrul oficiilor poștale, neexistând vreun criteriu de alocare a lor”.

Ștampila goarnă nr. 4 peo carte poștală expediată din orașul Coburg, Germania, în București. Ștampila de expediere: 22 ianuarie 1901

Silviu N. Dragomir a arătat în Revista Filatelia (numărul din iulie-august 2007) că a încercat o clasificare exhaustivă a ștampilelor goarnă veche, însă a eșuat. Filatelistul spune că demersul presupune o investigație care nu poate fi făcută de un singur autor.

„Interesant este că după circa 5 ani de lucru intens,planul orașului ajunsese doldora de numere matricole ce nu prezentau vreo legătură între ele, iar biblioraftul se umpluse de circa o mie de file (de la tot atâtea străzi), din păcate fără a spune mare lucru. Ceva, totuși, tot se contura. În centrul Capitalei factorii poștali se succedau neobișnuit de mult, ținându-și unul altuia locul în cele șase curse zilnice, în timp ce spre periferie mișcarea lor aproapecă nu exista. Pentru străzile din centru umplusem și 4-5 file cu adnotări și numere matricole (în general mici) pentru fiecare, iar la periferie nu aveam mai mult de 1-2 goarne purtând numere foarte mari. Unul dintre exemple ar fi strada Sfinților pentru care am găsit următoarele goarne: 41, 42 (violet), 42 (negru), 43, 67, 76, 120, 144 și 151. Culorile, urmărite pe date, arătau că poștașii schimbau tușul utilizat precum ciorapii,descurajând din start orice studiu pe culori. Tipurile de goarnă alternau și ele aiuritor, făcând greu de fixat data schimbărilor”.

Ștampila goarnă nr.43 pe o carte poștală francată cu marca 4 bani „Spic de grâu” (perfin M.K. – M. Kohn) de la Craiova (31 iulie 1904) la București (1 august 1904)


BIBLIOGRAFIE:

Kiriac Dragomir – „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)”.

Pompiliu Voiculeț-Lemeny – Discuții  cu privire la ștampilele goarnă poștală, Revista Filatelia nr. 3/1966.

I.Popescu – „Despre ștampilele Goarnă Poștală”, Revista Filatelia nr. 5/1962.

Cristian Marinescu – „Considerații în legătură cu ștampila matricolă goarnă poștală, 1893-1915”, Revista Filatelia nr.2/1995.

Silviu N. Dragomir – „Ștampilele matricole ale factorilor poștali distribuitori din București: Goarnă poștală veche”, Revista Filatelia iulie-august 2007.