GRAFICE: Relația dintre ștampile și timbre în istoria poștală a României (studiu)

Graficele de mai jos arată circulația ștampilelor în perioada 1852-1900 în comparație cu emisiunile și retragerile mărcilor poștale românești. Necesitatea de a studia mai ușor perioadele de circulație a ștampilelor poștale – folosite inițial în Principatele Române, apoi în România – m-a determimnat să realizez trei grafice pe baza datelor publicate de Kiriac Dragomir în lucrarea „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)”. Am făcut același lucru pentru timbre, folosind lucrarea „Catalogul Mărcilor Poștale Românești  ’74” de același autor.

Rațiunea demersului constă în faptul că, astfel, se poate observa mai ușor prima și ultima dată la care aceste ștampile au fost întâlnite pe scrisori și, de asemenea, perioadele în care s-a suprapus circulația lor.

La nevoie, perioadele de circulație ale ștampilelor pot fi comparate cu cele ale mărcilor poștale, redate mai jos, astfel fiind mai ușor de stabilit dacă întregurile poștale din colecție sunt sau nu autentice.

Ștampilelor le sunt dedicate trei grafice: circulația ștampilelor 1852-1870 (cele din Primncipatele Române), circulația ștampilelor 1870-1900 (cele din timpul lui Carol I) și circulația ștampilelor sucursale București (cele folosite în Capitală între 1878-1914).

Mărcilor poștale le sunt dedicate patru grafice, pe care mi-am luat libertatea de a le clasifica altfel decât sunt ele întâlnite în literatura de specialitate. Ultimul grafic explică felul în care sunt marcate cu săgeți mărcile poștale a căror dată de punere în circulație nu este cunoscută sau a căror dată de retragere nu a fost stabilită.

Mi-a fost mai ușor să le consider „Clasice” pe cele din perioada 1858-1970, „Post-clasice” pe cele ale Regelui Carol I, „Moderne” pe cele  din 1900-1918 și „Interbelice” pe cele din 1919-1932.

ȘTAMPILELE POȘTALE

MĂRCILE POȘTALE ROMÂNEȘTI

LEGENDA (ce înseamnă săgețile)

 

 

 

 

 

Ștampilele matricole „Goarnă” din București – un capitol deschis în istoria poștală

Ștampilele matricole „goarnă poștală” sunt cele aplicate pe scrisori de către factorii poștali din București. La Iași, ștampilele matricole folosite de către factorii poștali constau numai în numere, cu înălțimea ciferlor de 10-12 mm. Există două tipuri de ștampile matricole „goarnă” folosite în Capitală: goarnă „veche” (1895-1915) și goarnă „nouă” (1928-1937). Nimeni nu a reușit o clasificare exhaustivă a ștampilelor goarnă, deși au existat multe încercări notabile. Pe cinci dintre ele le redau în rândurile care urmează.

Notă: piesele folosite pentru ilustrarea acestui articol fac parte din colecția autorului.

Ștampilele „goarnă” reprezintă numărul matricol al poștașului și corespund zonelor repartizate acestuia pentru distribuirea corespondenței. Primele motive pentru introducerea ștampilelor goarnă veche erau legate de identificarea responsabilului pentru greșeli în manipularea corespondenței sau întârzieri în livrarea acesteia.

Pe lângă aceste funcții, Kiriac Dragomir arată – în lucrarea „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)” – că ștampilele „goarnă veche” se mai foloseau pentru:

  • Anularea mărcilor poștale rămase neștampilate la expediere
  • Anularea mărcilor pentru ziare (în locul ștampilei de zi)
  • Marcarea corespondenței pentru identificare celui responsabil pentru distribuirea ei

Ștampila goarnă 55 pe o carte poștală francată cu „Expoziția generală 1906”, datată 3 august 1906

Numerele cunoscute ale ștampilelor „goarnă veche” merg de la 1 până la 208, conform lui Kiriac Dragomir. Tușul ștampilelor „goarnă veche” este negru. Dragomir spune că ele se mai întâlnesc în tuș verde, roșu, albastru, gri sau violet.

Un alt autor, I. Popescu, arăta în articolul „Despre ștampilele Goarnă Poștală” – publicat în Revista Filatelia nr. 5/1962 – că el nu a întâlnit niciodată aceste ștampile în alt tuș decât negru sau violet.

Pompiliu Voiculeț-Lemeny arată într-un alt articol din Fliatelia nr. 3/1966 că el a întâlnit ștampila goarnă nr. 129 în tuș roșu, iar ștampila goarnă nr. 50 în tuș verde.

Ștampila goarnă nr. 156 pe o carte poștală francată cu marca de 5 bani Carol „Spic de grâu”, datată 22 august 1904

Potrivit lui Kiriac Dragomir, raritatea ștampilelor „goarnă veche” crește pe măsură ce crește și numărul matricol. I. Popescu spune și el că „numerele mari sunt mai greu de găsit decât cele mici”.

Arhitectul Cristian Marinescu a documentat, într-un articol din revista Filatelia nr. 2/1995 în ce zone din Capitală a întâlnit anumite numere ale ștampilelor goarnă, din care redau următoarele extrase:

„O concluzie, dar nu certă, ar fi că  în periada 1893-1915 în București funcționau două oficii poștale, unul pentru sectoarele 1și 2, celălalt pentru sectoarele 3 și 4.

O altă concluzie, desprinsă din materialul pe care îl dețin, este că factorii poștali lucrau în cel puțin două schimburi. Aceasta rezultă din ștampilele a două cărți poștale ilustrate plecate simultan din Praga,în data de 6 septembrie 1909, fiind ștampilate (n.n. – în Capitală cu ștampilele București-Cursa) una Cursa 2, cealaltă Cursa 3  și distribuite destinatarului de factori poștali diferiți, respective goarna 33 și goarna 37.

Numerele de pe ștampilele factorilor poștali nu au o anumită ordine în cadrul prezumptivelor oficii poștale existente în acea perioadă. Analizând acest aspect, am constatat că numere foarte diferite ca valoare arondate aceleiași străzi.

Spre exemplu, pentru Calea Victoriei am întâlnit numerele 2, 24, 59,77, 91, 126, 138, 181

Pentru strada Academiei – 10, 12, 47, 48, 56, 86, 114.

Pentru strada Toamnei – 28, 43, 45, 54, 93.

Pentru strada Eldorado – 21, 29, 36, 47, 112.

Deci întâlnim atât numere mari, cât și mici în cadrul oficiilor poștale, neexistând vreun criteriu de alocare a lor”.

Ștampila goarnă nr. 4 peo carte poștală expediată din orașul Coburg, Germania, în București. Ștampila de expediere: 22 ianuarie 1901

Silviu N. Dragomir a arătat în Revista Filatelia (numărul din iulie-august 2007) că a încercat o clasificare exhaustivă a ștampilelor goarnă veche, însă a eșuat. Filatelistul spune că demersul presupune o investigație care nu poate fi făcută de un singur autor.

„Interesant este că după circa 5 ani de lucru intens,planul orașului ajunsese doldora de numere matricole ce nu prezentau vreo legătură între ele, iar biblioraftul se umpluse de circa o mie de file (de la tot atâtea străzi), din păcate fără a spune mare lucru. Ceva, totuși, tot se contura. În centrul Capitalei factorii poștali se succedau neobișnuit de mult, ținându-și unul altuia locul în cele șase curse zilnice, în timp ce spre periferie mișcarea lor aproapecă nu exista. Pentru străzile din centru umplusem și 4-5 file cu adnotări și numere matricole (în general mici) pentru fiecare, iar la periferie nu aveam mai mult de 1-2 goarne purtând numere foarte mari. Unul dintre exemple ar fi strada Sfinților pentru care am găsit următoarele goarne: 41, 42 (violet), 42 (negru), 43, 67, 76, 120, 144 și 151. Culorile, urmărite pe date, arătau că poștașii schimbau tușul utilizat precum ciorapii,descurajând din start orice studiu pe culori. Tipurile de goarnă alternau și ele aiuritor, făcând greu de fixat data schimbărilor”.

Ștampila goarnă nr.43 pe o carte poștală francată cu marca 4 bani „Spic de grâu” (perfin M.K. – M. Kohn) de la Craiova (31 iulie 1904) la București (1 august 1904)


BIBLIOGRAFIE:

Kiriac Dragomir – „Ștampilografie Poștală (România 1822-1910)”.

Pompiliu Voiculeț-Lemeny – Discuții  cu privire la ștampilele goarnă poștală, Revista Filatelia nr. 3/1966.

I.Popescu – „Despre ștampilele Goarnă Poștală”, Revista Filatelia nr. 5/1962.

Cristian Marinescu – „Considerații în legătură cu ștampila matricolă goarnă poștală, 1893-1915”, Revista Filatelia nr.2/1995.

Silviu N. Dragomir – „Ștampilele matricole ale factorilor poștali distribuitori din București: Goarnă poștală veche”, Revista Filatelia iulie-august 2007.