Seria „impresiune defectuoasă” din 1872. Patru microsemne comune ale mărcilor poștale litografiate „Carol cu barbă”

Mărcile poștale de 10 Bani și 50 Bani nedantelate, impresiune defectuoasă, fac parte din seria a treia – și ultima – a timbrelor litografiate Carol cu barbă, ultimele din perioada clasică românească. Raritatea seriei constă în faptul că aceste două valori care o compun au circulat numai în intervalul august – octombrie 1872. Aici prezint valoarea de 10 bani (pe hârtie vărgată) și pe cea de 50 de bani (pe hârtie albă), ambele neștampilate. Tot aici voi reda ce am găsit  cu privire la microsemnele acestor mărci poștale litografiate, dar și în ce constă diferența dintre MNH și VLH atunci când cumpărăm sau vindem.

Articolul este mai degrabă o centralizare a informațiilor publicate de-a lungul vremii cu privire la seriile Carol cu barbă, mai exact ceea ce eu am găsit cu privire la aceste mărci.

Timbrele Carol cu barbă sunt clasificate în trei serii în lucrările de specialitate, fără a fi cunoscute date exacte cu privire la circulația acestora. Autorii citați mai jos au stabilit datele de punere și retragere din circulație în mod aproximativ, pe baza datelor timpurii sau târzii ale ștampilelor de pe scrisori:

Prima serie (nedantelată):

  • 5 bani roșu-vermilion (întâlnită în circulație în perioada ianuarie 1871 – aprilie 1872) sau carmin (august 1871 – septembrie 1872), după Liviu Cristea.
  • 10 bani portocaliu și galben (early date: ianuarie 1871 – Ioan Popescu, aprilie 1871 – Liviu Cristea)
  • 10 bani albastru (decembrie 1871)
  • 15 bani (early date: martie 1872, 11 februarie 1872 după Kiriac Dragomir)
  • 25 bani brun (ianuarie 1871, 6 martie 1871 Liviu Cristea)

A doua serie (dantelată):

  • 5 bani carmin (martie 1872)
  • 10 bani albastru (februarie 1872 – Liviu Cristea, martie 1872 – Ioan Popescu)
  • 25 bani sepia/brun (martie 1872)

A treia serie (nedantelată, tipar defectuos)

  • 10 bani albastru/ultramarin (august – octombrie 1872)
  • 50 bani fond albastru-efigia roșie (august – octombrie 1872)

Rezultă astfel că primele valori au circulat începând cu luna ianuarie 1871, conform Eduard Cohen, citate de Ioan Popescu în Filatelia, „Mărcile românești litografiate. Emisiunea din 1871-1872”.

Alți autori sunt de părere că aceste mărci au fost puse în circulație în februarie 1871 (Gerges Brunel) sau în aprilie 1871 (Rudolf Zocsack, Petre Murea).

Aceste mărci au fost retrase din circulație la 15 octombrie 1872 când au fost înlocuite cu noile mărci poștale din emisiunea „Paris”.

Desenul mărcilor Carol cu barbă

Ca particularitate a desenului, mărcile au același cadru al emisiunii precedente – Carol cu favoriți 1869 (emisiunea a treia) – dar cu efigia domnitorului schimbată, purtând barbă în loc de favoriți.

În articolul „Prima emisiune «Carol cu barbă plină» – 1871” semnat de dr. Liviu Cristea, autorul notează că în anul respectiv Principatele române duceau lipsă de mărci, ca urmare a intensificării corespondenței pe noile rute comerciale (terestre, maritime sau fluviale):

„În acel an, 1871, Principatele Unite așteptau livrarea comenzii din 1869/1870 de 20 de milioane mărci poștale plasată (…) la Monetăria Statului Francez (în speță lui Anatole Hulot). (…)

Din cauza războiului franco-prusac, confecționarea planșelor și imprimarea mărcilor poștale românești a întârziat timp de aproape doi ani.

Între timp, (la) Administrația poștală a Principatelor Unite (…) au fost luate măsuri pentru ca imprimarea însemnelor poștale să se facă la București. (…)

Astfel ajungem la o nouă comandă, plasată lui I.V. Socec din București. (…) Pentru realizarea noilor mărci, litograful Sander a reținut cadrul desenelor emisiunii anterioare pentru cele trei valori comandate, adică 5 bani roșu, 10 bani galben și 25 de bani brun. (…)

Cadrul rămânând neschimbat, litograful și-a concentrat atenția asupra efigiei”.

Microsemne comune pentru mărcile Carol cu barbă

Vladimir Bobeica a scris publicat în revista Filatelia un articol dedicate exclusiv celor patru microsemne comune pentru toate mărcile Carol cu barbă (vezi facsimil). Așa cum arăta Leonard Pașcanu într-un studiu ulterior, ele sunt mai multe, dar acestea patru pot fi cercetate cu ușurință, la o primă privire, la fel ca întreruperea din vârful de sus al stelei de pe mărcile de 40 Par Cap de bour emisiunea a II-a sau precum punctul de lângă litera R din România la emisiunea Paris.Planșa reprodusă în revista Filatelia de Vladimir Bobeica

Reproduc din articolul „Un element de expertizare la emisiunile 1869-1872” de Vladimir Bobeica:

„În desenul prezentat sunt arătate aceste semne: ele constau în câte două liniuțe fine (câte două în fiecare parte) în spațiile albe ale meandrelor în dreptul literei M din ROMÂNIA (în dreapta) și a literei T din POȘTA (în stânga).

  • Liniuțele din partea dreaptă sunt amplasate simetric față de cele din stânga, adică exact la aceeași înălțime: semnul 1 în linie cu 3, iar semnul 2 – cu 4.
  • Precizez totodată că semnele 1 și 3 sunt trase exact în continuarea primului picior al lui M și – respectiv – în continuarea laturii de jos a piciorului lui T
  • La mărcile cu cadrul de culoare mai deschisă (…) semnele se disting, desigur, mai greu pe când la cele cu cadrul în nuanțe de culoare închisă semnele se observă chiar și fără lupă. (…)
  • În general, semnele din dreapta se observă mai ușor decât cele din stânga.

În toate ocaziile de verificare trebuie plecat de la un fapt cert: pe clișeul original al mărcilor respective sunt trase aceste liniuțe. Este deci necesar să ne gândim în ce fel (ținând seama de tehnica imprimării litografice, de culoare, de faptul dacă impresiunea este cu tuș mult sau puțin etc.) existența certă a semnelor se poate manifesta pe mărci. Atunci, cu siguranță, se descoperă cel puțin unul din aspectele posibile(liniuță întreagă, liniuță – sau numai un punct, un vârf – parțială, abia pornită fie dinspre dreapta, fie dinspre stânga liniuță întreruptă) la cel puțin unul dintre cele patru semne”.

Într-o notă de subsol la articol, redacția Filatelia preciza și ce rol ar fi putut juca aceste microsemne în procesul de imprimare:

„Această particularitate, semnalată de autor în Berner Briefmarken Zeitung nr. 7/1958 nu a fost încă publicată în presa de specialitate din țară. (…) În cursul discuțiilor pe marginea acestei comunicări s-a formulat și ipoteza că aceste semne simetrice ar fi avut caracter de puncte de reper pentru amplasarea corectă a efigiei în cadrul desenului mărcilor”.

Analiza mărcii de 10 Bani – impresiune defectuoasă

Marca de 10 Bani din colecția mea este cea descrisă în Catalogul Mărcilor Poștale Românești 1974 de Kiriac Dragomir ca 34yb (ultramarin lăpos pe hârtie vărgată gri-gălbuie).

„Urmare imediată sau concomitent cu tirajul (întrerupt) al mărcii de 10 bani albastru de Prusia, avem un al doilea tiraj, de asemenea redus, deosebindu-se prin culoarea tiparului și al structurii hârtiei: cerneala are la bază culoarea ultramarin lăptos, iar hârtia prezintă vărgături verticale, coala având și câte o vărgătură orizontală la fiecare 28 mm distanță, atingând 60% din mărci. Fiecare marcă cuprinde în interiorul cadrului (pe o lățime de cca 19,5 mm) câte 13 linii verticale (la fiecare 1,5 mm câte o linie) și eventual una orizontală”.

10 Bani Carol cu barba impresiune defectuoasa

Analiza mărcii de 50 Bani – impresiune defectuoasă

În articolul „Caracteristici ale mărcii de 50 Bani Carol cu Barbă (emisiune defectuoasă)”  din revista Filatelia, Leonard Pașcanu redă 7 microsemne, dintre care la pozițiile 1 și 3 le regăsim și pe cele amintite anterior. Le voi ilustra cu o marcă de 50 Bani din colecția mea (foto).

50 bani Carol cu barba impresiune defectuoasa

  1. O liniuță fină albastră orizontală, situată în segmentul trei din greaca stângă a cadrului, deasupra literei T din POȘTA.
  2. O fină liniuță albastră verticală, situată în segmentul doi din greacă, în partea dreaptă, deasupra primei bucle a literei R din ROMÂNĂ.
  3. Două fine linii albastre, orizontale și paralele, situate în segmentul trei din greacă, în partea dreaptă, deasupra literei M din ROMÂNĂ.
  4. O linie fină albastră, ondulată, care începe deasupra primului picior al literei N din România,continuă prin segmentul cinci din gracă, tăind apoi cele două linii din cadru, pentru a apărea din nou în afara mărcii. (…)
  5. O liniuță fină verticală, situată în partea de jos a celui de-al cincilea segment din greacă, din dreapta, deasupra literei A din ROMÂNĂ
  6. O bară verticală foarte fină, situate în cartușul drept al valorii, în fața cifrei 5.
  7. O bară verticală foarte fină, situată în cartușul stâng al valorii, în spatele lui 0 (zero-n.n.)(vezi facsimil jos).

Ce se vede pe verso

Prezența șarnierei la mărcile poștale românești înainte de 1900 este aproape inevitabilă, dat fiind faptul că filateliștii din perioada respectivă nu dispuneau de clasoare cu benzi transparente, nici de ștraifuri autoadezive, astfel că timbrele erau fixate cu șarniere în albume cu foi albe.

O analiză atentă pe verso mărcilor poștale clasice românești sau a celor moderne va arăta că majoritatea celor prezentate din rațiuni comerciale drept MNH (mint not hinged) sunt de fapt VLH (very low hinged). Este vorba despre o depreciere ușoară a gumei de pe verso în locul în care odată era fixată șarniera care, oricum, nu afectează valoarea mărcilor de vreme ce toate cataloagele nu depunctează mărcile cu urme de șarnieră emise înainte de 1900. Prezența unei a doua șarniere scade însă valoarea mărcii.

Verso 10 Bani Carol cu barbă impresiune defectuoasă

În toate cazurile măriclor poștale VLH este vorba despre îndepărtarea atentă a șarnierei de către un filatelist (colecționar sau vânzător) cu o minimă afectare a gumei de pe verso. Acestea sunt cazurile de succes.

Situația contrară are efecte dezastruoase: șarniera este îndepărtată cu tot cu gumă, ori cu o parte din hârtia mărcii, caz în carea piesa apare subțiată.

Lipsa unei urme de șarnieră (din rațiunile arătate) ridică semne de întrebare și reclamă o atenție deosebită: marca ar putea fi falsificată sau regumată, cazuri în care valoarea este aproape nulă.

De aceea, o marcă poștală cu șarniera atașată (se poate stabili astfel și perioada în care s-a folosit acel tip de șarnieră) sau cu urme fine de fixare este de preferat în 99% din achiziții.

Verso 50 Bani Carol cu barbă impresiune defectuoasă

În mai puțin 1% din cazuri se pot întâlni mărci clasice Mint, fără urme de șarnieră, ceea ce ar însemna că:

  • Timbrele respective nu au fost expuse niciodată în cei peste 100 de ani sau nu au făcut obiectul unei colecții.
  • În primii 80-90 de ani de la emiterea lor au fost păstrate fără nicun fel de fixare între paginile unui album până la inventarea clasoarelor cu benzi transparente sau a ștraifurilor autoadezive la mijlocul secolului 20.
  • Au făcut parte dintr-un bloc de mai multe mărci, din care au fost decupate și vândute separat. Pentru că valoarea unui bloc filatelic este exponențial (nu aritmetic) mai mare decât suma valorii mărcilor care îl compun, această ultimă situație este foarte puțin probabilă. Ea a existat, dar întotdeauna a fost legată de ignoranță sau deprecierea într-un fel anume a blocului respectiv, fapt care l-a determinat pe colecționar să prefere o marcă neatinsă în detrimentul unui întreg afectat.

Bibliografie:

Liviu Cristea – „Prima emisiunea Carol cu barbă plină – 1871” partea I, Revista Filatelia.

Liviu Cristea – „Prima emisiunea Carol cu barbă plină – 1871” partea a II-a, Revista Filatelia.

Vladimir Bobeica – „Un element de expertizare la emisiunile 1869-1872”, Revista Filatelia.

Leonard Pașcanu – „Caracteristici ale mărcii de 50 Bani Carol cu Barbă (emisiune defectuoasă)”, Revista Filatelia.

Kiriac Dragomir, Catalogul Mărcilor Poștale Românești 1974

Corneliu Spineanu, Catalogul Mărcilor Poștale Românești 1984