Google search>Kiddy Porn>Jesus

Doua imagini inedite publicate acum mult timp pe rotten.com surprind magistral esenta crestinismului. Le readuc in prim plan, deoarece ilustreaza care este scopul fiecarui crestin si ce trebuie sa faca pentru a-l atinge. Prima explica ce a vrut Iisus Hristos sa spuna, de fapt, prin cuvintele “Lasati copiii sa vina la Mine ca a unora ca acestia este Imparatia Cerurilor” (Matei 19:14) si “Iata, Eu stau la uşa si bat. Daca aude cineva glasul Meu si deschide usa, voi intra la el, voi cina cu el, si el cu Mine” (Apocalipsa 3:20). Ei bine, asta intelege Iisus Hristos prin “cina”, iar in lumina acestor consideratii, nu e greu sa ne imaginam ce s-a intamplat, concret, la “Cina cea de Taina”. Folosind limbajul specializat al pornografiei, public imaginea cu termenii cheie “bizzarre”, “oral sex”, “kiddy porn” si “over 30″ pentru a fi gasita mai usor de amatori.

A doua aduce lamuriri asupra eshatologiei crestine si asupra a ce inseamna, intr-adevar, sa stai “de-a dreapta Tatalui”. In ceea ce priveste problema mantuirii, daca musulmanii vor fi rasplatiti in Paradis cu 72 de fecioare, crestinii trebuie sa se multumeasca, in spiritul smereniei si al modestiei, cu una singura – Fecioara Maria. Ceea ce fac personajele din imagine poate fi catalogat, pornografic, cu termenii de cautare “Gang Bang”, “MILF”, “Tit Torment”, “Incest” sau “Family Porn”.

Creationistul Perry Marshall s-a aruncat singur la „lei”

Controversele continua intre atei si Perry Marshall, sustinator al Intelligent Design, in ciuda faptului ca sutele de posturi de pe Freethought & Rationalism Discussion Board (FRBD) demonstreaza inconsistenta argumentelor sale in favoarea existentei lui Dumnezeu, la care a ajuns pornind de la particularitatile codului ADN. Pentru a relata in cuvinte prea putin pretentioase pentru anvergura problemei dezbatute, Perry Marshall s-a aruncat singur la „lei”, sustinand existenta unui Creator Inteligent in spatele aparitiei ADN. Potrivit argumentului sau de tip inductiv, daca ADN-ul este un cod, iar orice cod este creat de catre o inteligenta, rezulta ca ADN-ul este creat de catre o fiinta inteligenta. Desi Perry Marshall nu merge mai departe cu aceasta concluzie, rezumandu-se doar la a arata ca viata pe Pamant nu putea sa apara decat gratie interventiei unui „Designer Inteligent”, id est Dumnezeu, argumentul pe care insusi il descria ca fiind „ermetic” şi „atat de simplu incat si un copil il poate intelege, dar destul de complex pentru ca niciun ateu sa nu il poata demonta”, s-a dovedit un fiasco. In fond, britanicii spuneau si despre Titanic ca e de nescufundat…

Ionut Muresan

Am sa reiau, pe scurt, criticile formulate de atei pe FRBD, incepand cu cinica idee ca rationamentul lui Perry Marshall are o concluzie la fel de valida din punct de vedere logic ca aceea a altui silogism, potrivit caruia, daca toate pisicile sunt feline, iar toate felinele sunt mamifere, rezulta ca toate mamiferele sunt pisici. Cei ce i-au adus critici pe FRBD au mai spus ca, pe de-o parte, silogismul propus de Perry Marshall in urma caruia ADN-ul este creat de catre o inteligenta este de natura a muta problema in alte galaxii, de vreme ce termenul „inteligenta” nu este clar definit, iar pe de alta parte, daca inlocuim acest termen cu cel de „om”, concluzia ramane logic valida dar factual falsa. Disputa de pe FRBD a culminat cu aparitia unui silogism identic, a carui concluzie arata ca ADN-ul a aparut in urma unor procese naturale, fapt care arata ca printr-un astfel de rationament logic se poate argumenta, practic, orice. Pentru exactitate, il redau mai jos asa cum a fost scris, urmat de cel al lui Perry Marshall.

P1: The DNA contained in any life form is the result of a naturally occurring process
P2: There are no non-natural process known to science that can create DNA in any life form
C: Therefore DNA was created by a naturally occurring process.
If anyone can provide an empirical example of living DNA that is not the result of a naturally occurring process then you’ve toppled my proof. All you need is one.

P1: DNA is not merely a molecule with a pattern, it is a code, a language and an information storage machanism
P2: All codes are created by a conscious mind, there is no naturall process known to science that creates coded information
C: Therefore DNA was designed by a mind.
If you can provide an empirical example of a code or a language that occurs naturally, you’ve toppled my proof. All you need is one.

Printre altele fie spus, Marshall nu isi defineste termenii, inlocuind termenul „mind”, cu „God” sau cu „Designer”, dupa bunul plac si, in plus de asta, au existat mai multe incercari pe FRBD de a-i explica lui Perry Marshall ca ADN-ul nu este un cod in sensul in care il intelege el. Aceasta comparatie a fost si este in continuare folosita in scopul unei mai usoare intelegeri a ceea ce “face” ADN-ul.

Intr-un final, Perry Marshall sustinea pe site-ul cosmicfingerprints.com ca rationamentul sau este „unul de tip inductiv, care nu il identifica pe Dumnezeu ca Designer, dar in urma concluziei acesta apare ca singura posibilitate”. Cu toate ca Perry Marshall nu poate explica cum anume a creat acest Designer ADN-ul, pentru a-si sustine ideea, respectiv cum anume metafizicul genereaza ceva fizic, ateii au reusit totusi sa argumenteze pe FRBD aparitia acidului dezoxiribonucleic in urma unor procese care au avut ca rezultat crearea materiei organice din materia anorganica, asa cum puteti vedea aici

Din punctul meu de vedere, cele doua rationamente redate mai sus pot fi un argument in sprijinul ideii ca existenta lui Dumnezeu nu poate fi dovedita cu ajutorul inductiei logice, oricare ar fi premisele de la care pornim. Asta pana si pentru simplul motiv ca putem ajunge la concluzii si mai tampite decat cea conform careia toate mamiferele sunt pisici. Ca metoda de stabilire a adevarului, inductiei ii scapa mereu unele situatii, pentru ca, de fapt, nu le ia in considerare pe toate. In exemplul cu pisicile concluzia valida si factual adevarata este ca „toate pisicile sunt mamifere”, iar metoda cea mai simpla pentru a stabili asta este intr-adevar cea inductiva. Dar, presupunand ca nu stim absolut nimic cu privire la situatia de fapt, metoda cea mai sigura pentru a afla adevarul, dar si cea mai complexa, este metoda deductiva, care ar presupune sa luam fiecare termen, sa il definim, sa vedem ce inseamna „pisica”, ce inseamna „felina” si ce e acela un „mamifer”, iar dupa asta vom ajunge la concluzia ca exista mamifere, dintre care unele sunt feline, iar unele feline sunt pisici. Asa fiind, apare ca imposibil si gresit sa consideram ca putem sa ne folosim de un rationament inductiv sau de un rationament deductiv pentru a dovedi existenta lui Dumnezeu.

Dumnezeu si logica dau prost in aceeasi fraza pentru ca atunci cand vrobim de Dumnezeu folosim o notiune cu care nu putem opera in limbaj logic. Argumentul lui Perry Marshall seamana, dintr-un punct de vedere, cu argumentul ontologic al lui Anselm, pe care le-am demontat chiar in primul post de pe acest blog. Conform argumentului ontologic al lui Anselm, daca Dumnezeu este acel ceva fata de care nimic mai mult nu se poate concepe, inseamna ca el are toate atributele, iar daca le are pe toate nu-i poate lipsi cel al existentei. Deci, Dumnezeu exista. Problema cu acest argument este ca fiinta perfecta, metafizica, cum vreti sa-i mai spuneti, este definita prin raportare la fiinta imperfecta, fizica, pentru ca „omul este acea fiinta care nu poate concepe ceva mai mare decat Dumnezeu”. Argumentul lui Anselm defineste mai degraba ideea de perfectiune, decat cea de Dumnezeu, si asta se poate observa lesne, inlocuind termenul de Dumnezeu cu oricare alt termen. Eu am incercat cu cel de „bere perfecta” si am ajuns la concluzia ca exista. Cand am inlocuit, insa, termenul de „Dumnezeu” cu acela de „om”, am ajuns la concluzia ca exista „omul perfect, asta insemnand, mai curand, ca omul l-a conceput pe Dumnezeu, nu invers.

P1: Dumnezeu este acel ceva fata de care omul nu poate gandi nimic mai mult
P2: Oamenii au abilitatea de a gandi
C: Omul l-a gandit pe Dumnezeu

O alta idee pe care am vehiculat-o in legatura cu argumentul lui Anselm a fost cea potrivit careia Dumnezeu ar trebui, in perfectiunea sa, sa-si fie autosuficient, idee din care se naste intrebarea de ce a mai creat aceasta lume. Daca Dumnezeu este infinit si existent, atunci existenta acestei lumi este un nonsens, pentru ca nu poate fi inteleasa ca parte a infinitului, deoarece infinitul nu poate fi suma a ceva finit. Aflam cu ocazia asta ca nu numai logica „da ERROR” in incercarea de a-l defini pe Dumnezeu, ci si matematica. Exprimat matematic, Dumnezeu este unu la puterea infinit, caz in care este vorba despre o nedeterminare, adica 1*oo= wtf, nu se poate.

Lasand asta la o parte, in primul meu post aratam ca in masura in care perfectiunea naste imperfectiune, nu se mai poate numi perfectiune, fiind orice altceva. Aici este vorba despre sensul axiologic al creatiei. Dimensiunea axiologica a operei e identica cu dimensiunea „geniului” creator, daca am putea „cuantifica”…geniul. O vom face insa, pentru frumusetea discutiei. Astfel, daca acceptam faptul ca geniul creator se exprima plenar in opera de arta, atunci vom respinge ideea ca perfectiunea poate genera imperfectiune. Luati oricare opera de arta. Spre exemplu, e stupid sa credem ca Leonardo da Vinci avea in cap alta Mona Lisa, una misto, dar a pictat una mai naspa, asa, pentru noi. Nimeni nu spune ca nu putea sa faca o porcarie, bineinteles ca putea, eu spun doar ca nu putea face una mai buna decat actuala „Mona Lisa”. Ca in aceasta „Mona Lisa” geniul lui da Vinci s-a manifestat total. Ca daca ar fi putut s-o faca mai bine, ar fi facut-o cu siguranta. Pe cale de consecinta, daca Dumnezeu ar fi existat ca fiinta perfecta, ar fi creat fiinte perfecte. In acest punct, ori consideram omul ca fiind perfect, iar atunci acesta ii ia locul lui Dumnezeu, ori îl consideram imperfect si atunci Dumezeu nu-si mai merita numele.

Actul de nastere al unui ateu – Epistola unui cititor catre Buer

Textul pe care il redau integral mai jos a fost trimis catre Buer, sub forma unui comentariu, de catre un anonim. Autorul nu da niciun indiciu despre identitatea sa, chiar ne spune ca nu are rost sa ne intrebam cine este. “Nu este nevoie sa va intrebati cine a scris aceste randuri. Am indraznit sa gandesc si sa astern aici cele aflate”, ne marturiseste el la finalul acestui text. Scrisoarea asta – sa-i spun asa – este, in sine, actul de nastere al unui liber cugetator, desi autorul, poate, nu stie inca acest lucru. El sesizeaza, pe parcursul epistolei, cat de prost, orb si gol era in unele situatii Iisus Hristos, si cat de neverosimile ne par noua, acum, unele dintre invataturile lui. Autorul scuipa pe icoana lui Iisus, pentru a releva adevarara sa fata, cea a unui Mantuitor ratat, a unui Mesia in privinta caruia dumnezeiasca este – asa cum scriam si eu in “Perpetua farsa a Invierii…” – doar proportia esecului. Anonimatul il face pe autorul textului de mai jos paradigmatic pentru oricare individ care ajunge, cu ajutorul ratiunii, la concluzia ca Iisus nu a fost fiul lui Dumnezeu, iar crestinismul – cel mai mare rau care a s-a putut intampla omenirii. Cum ar putea sta lucrurile altfel, in conditiile in care timp de doua milenii, apologetii acestei religii au ucis in numele iubirii, s-au imbogatit in numele smereniei si au intunecat mintile oamenilor in numele intelepciunii? Deicidul profesat de autorul textului incepe chiar de la aceste paradoxuri ale invataturii lui Iisus Hristos si se termina cu o deceptie, naturala pentru un om care inca gandeste conceptul de bine si rau in termeni religiosi – “Dumnezeule adevarat, unde sa Te gasim?”. Raspunsul il priveste, important este ca si-a dat seama unde sa nu-l mai caute.

Am fost intrebat, deseori, pentru cine anume scriu si de ce o fac. Am raspuns evaziv, de fiecare data, spunand ca imi place sa scriu asa cum unora le place sa se auda vorbind. Adevarul este ca pentru oameni ca el scriu.

“Crestinismul originar este cult un demonic

Acei care au avut tangente cu crestinismul ca religie, in special cea crestin ortodoxa, vad la suprafata o credinta a compasiunii si a milei fata de om. Aparentele pot insela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multa lumina asupra adevaratei ei esente. Sa incepem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde crestinismul a pornit doctrinar. Referintele citate sint din Biblia sau Sfânta Scriptura, folosita de Biserica Ortodoxa Româna. Numele Hristos este traducerea cuvintului mesia (mai precis masiah) din ebraica. Inseamna „unsul”, apelatia data de evrei celui care trebuia sa vina trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) ca sa ii salveze. Prin urmare Hristos trebuia sa indeplineasca in primul rind o misiune de salvare a poporului evreu. Astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum si scaparea de raul uman si social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc. Venirea salvatorului poporului evreu era asteptata de multe veacuri. Conform credintei evreilor omul trimis de Iehova trebuia sa fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar si un rege din stirpea regelui David, personalitatea istorica remarcabila care facuse parte din tribul lui Iuda.

Iisus Hristos ii numeste caini pe toti oamenii care nu erau evrei

Noul Testament argumenteaza ca Iisus era din acea spita si prin urmare putea sa-si ceara dreptul de a fi rege al iudeilor. Omul Iisus si-a inceput misiunea cind avea in jur de 30 de ani. Om fara carte, asa cum se spune in Noul Testament, era totusi proficient in regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament si pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format in jurul lui un grup de prozeliti care desi mic era perseverent in a-l urma in misiunea pe care si-o asumase. Care erau caracteristicile acestei misiuni? Matei, 15, 24, reda cuvintele lui Iisus atunci cind o femeie canaaneeanca chinuita de un demon ii cere ajutor ca sa scape de acel demon. „Nu sunt trimis decit la oile cele pierdute ale casei lui Israel” raspunde el. Iisus astfel refuza spunind mai departe ca „Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor”. Cu alte cuvinte Iisus ii numeste caini pe toti oamenii care nu erau evrei. Mai departe, in conversatia lor, femeia ii raspunde ca si cainii mananca din farimiturile ce cad de la masa stapanilor lor. Iata un episod din Noul Testament care reda vorbele unui om despre care multi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Si paradoxal acesti oameni nu sint evrei, ci dintre neamuri, cei pe care Iisus ii numea caini.

O alta caracteristica a misiunii salvatorului era ca trebuia sa fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranta nu. Intrebat daca este rege al iudeilor omul Iisus spune ca imparatia lui este in ceruri, desi evreii asteptau un rege, asa cum fusese David in vechime, o personalitate politica de exceptie care sa aiba regat pe pamint nu in cer. Deci nici aceasta caracteristica a salvatorului evreilor Iisus nu a indeplinit-o. Mai departe, in misiunea salvatorului evreilor era inclusa pacea, pe cind Iisus declara raspicat ca a venit sa aduca sabia nu pacea ca sa-l desparta pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu daca Dumnezeul lui nu era cel a dezbinarii? Cum am eticheta astazi un om care ar spune ca a venit la cineva in vizita cu dorinta de a-i dezbina casa? Tenacitatea cu care omul Iisus dorea sa-i convinga pe evrei ca el este asteptatul mesia era deosebita. Acest fapt a atras reactii firesti. Carturarii ziceau ca il are in el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau ca are duh rau (Marcu, 3, 30), ca are demon (Ioan, 7, 20). Insasi familia lui il credeau ca nu e in toate mintile (Marcu, 3, 21) si nu credeau in el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevarat o comportare stranie. Spune in Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? Si fratii mei?”. Cum ar fi calificat astazi un om care si-ar respinge astfel rudele? Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus referitoare la scoaterea duhurilor necurate din oameni. In Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele intr-o turma de 2000 de porci. Dupa acest episod oamenii l-au rugat sa plece de acolo vazind ca lucreaza cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliti in legea iudaica a acelor timpuri, ii spun ca cu domnul demonilor (adica cu Satana) el ii scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Multimea i-a zis ca are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum stim ca ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentind ca diavolul nu poate lupta impotriva diavolului. Vom vedea in cele ce urmeaza de ce a spus Iisus aceasta.

Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om si trimiterea lor in turma de porci ne face se ne intrebam ce a rezultat din interventia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, asa cum intrasera in acel om, sau cum iesisera din el pentru a intra in porci, tot astfel puteau intra in oricine altcineva. Pina la urma interventia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru ca duhurile nu au fost distruse cum s-ar astepta de la cineva cu intentii bune. In Marcu 5, 12-13 si Luca 8, 32, se spune despre duhuri ca l-au rugat sa le ingaduie sa intre in porci si el „le-a dat voie”, „le-a ingaduit” considerindu-l astfel mai puternic decit ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ne intrebam pe buna dreptate ce se intimpla cu duhurile necurate care ies din om? Raspunsul il da chiar Iisus in Luca, 11, 24-26: „Cand duhul necurat iese din om, umbla prin locuri fara de apa cautand odihna; si negasind, zice: Ma voi intoarce in casa mea, din care am iesit. Si venind, o afla maturata si impodobita. Atunci se duce si ia cu el alte sapte duhuri mai rele decat el; si ele intra si locuiesc acolo; si starea de pe urma a omului aceluia se face mai rea decat cea dintai”. Aceste trei versete din Sfinta Evanghelie dupa Luca sunt cele mai revelatoare cu privire la adevaratele intentii ale lui Iisus. Nicaieri in Noul Testament nu se afirma ca Iisus a distrus duhurile rele care ii chinuiau pe oamenii posedati, ci le-a scos sau le-a ingaduit sa iasa din acei oameni posedati. Logica ne indeamna sa credem ca un om venit de la Dumnezeu, cum se crede despre Iisus, trebuia sa distruga duhurile rele si astfel sa le impiedice sa intre iarasi in oameni. Dar Iisus nu face aceasta. Conform spuselor lui Iisus in Luca, 11, 24-26, un duh rau va reveni in cel posedat cu forta si mai mare astfel „starea de pe urma a omului aceluia se face mai rea decit cea dintii” (Luca, 11, 26).

Mai putem oare crede in intentiile bune ale lui Iisus?

Interventiile lui sint malefice fara ambiguitate. Un duh necurat trebuia distrus nu doar lasat sa iasa din corpul posedatului, ca ulterior sa revina tot acolo. Rezulta ca toate activitatile lui Iisus de scoatere a duhurilor necurate din oameni nu faceau decit sa inmulteasca duhurile rele. Iata cum a procedat „fiul lui Dumnezeu” cu „ajutorul” dat posedatilor de duhuri necurate. Aceasta explica si faptul de ce Iisus spunea ca diavolul nu poate lupta impotriva diavolului. Iisus era mina in mina cu diavolul, activitatile lui de scoatere a duhurilor necurate nu erau facute decit ca sa-i impresioneze pe oameni, dar el stia foarte bine ca duhurile vor reveni mai tirziu in omul de unde iesisera, de data aceasta insotite de alte duhuri mai rele. Revenind la episodul cu porcii, daca Iisus ar fi avut cu adevarat putere de la Dumnezeu si intentii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi permis sa intre in porci si astfel sa fie lasate libere sa faca un rau si mai mare dupa moartea porcilor. Puterea lui Iisus era prin urmare data de diavol. Intreg episodul cu porcii arata natura demonica a lui Iisus. Din toata acea intimplare au ramas pagubiti oamenii, proprietarii porcilor, care fiindu-le frica de Iisus si puterea lui demonica nici macar nu au indraznit sa-i ceara sa fie despagubiti. Rezultatul final a fost moartea porcilor, paguba oamenilor si marirea raului prin duhurile necurate libere sa-si continuie teroarea demonica. In ritmul acesta de proliferare a duhurile necurate, care fiecare aducea apoi „alte sapte duhuri mai rele decat el” (Luca, 11, 26), nu este surprinzator de ce duhurile necurate s-au inmultit peste masura astfel ca au sustinut ceea ce ulterior a devenit religia crestina ca si cult demonic.

Se poate face un mic calcul. In Marcu, 5, 11-13, se spune cum Iisus a trimis duhurile rele intr-o turma de 2000 de porci. Presupunind ca in fiecare porc a intrat un duh necurat, dupa moartea porcilor cele 2000 de duhuri au chemat fiecare cite sapte duhuri mai rele decit ele (Luca, 11, 26) rezultind un numar de 16000 de duhuri necurate. Unde au intrat aceste duhuri mai tirziu? In oameni, deoarece porcii murisera. Crestinii care au urmat dupa Iisus au avut din plin duhuri necurate care sa-i posede. La inmultirea duhurilor rele au contribuit apoi si apostolii si toti cei care cunosc astfel de metode de scoatere a duhurilor necurate, chiar si in ziua de astazi. Se explica astfel proliferarea crestinismului care nu duce lipsa de fanatici si dezechilibrati, semne tipice de posesiune demonica. Cazul unor neoprotestanti („pocaiti”, cum sunt numiti de obicei) este tipic: unii se infierbanta la adunari aratandu-si evident latura de posesiune demonica.

Un alt episod din faptele lui Iisus este cel cu smochinul. Iisus era infometat si a gasit un smochin care nu avea fructe. Suparat, il blestema pe smochin: „Rod sa nu mai porti in veac!” dupa care smochinul s-a uscat. Sa spuna oamenii care rationeaza: Ce vina avea smochinul ca nu avea fructe ca Iisus sa le manince? Sa ne imaginam ca un astfel de om merge la casa cuiva si cere mancare. Nu i se da pentru ca oamenii din acea casa pur si simplu nu au mancare in acel moment. Apoi cel care a cerut mancare ii blestema ca in veac sa nu aiba mancare in casa lor. Cum ar fi etichetata o astfel de persoana care aduce ocara unor oameni pentru ca pur si simplu nu au mancare atunci cind el vrea sa manince? Cazul lui Iisus este cel al omului rau si irational. Un astfel de episod s-ar fi soldat astazi cu furia oamenilor care i-ar fi tras citeva bete pe spinare „fiului lui Dumnezeu”. Sa trecem la invataturile lui Iisus. Una dintre ele se refera la ceea ce omul mananca. Iisus sustine ca nu ceea ce intra in gura il spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea il spurca pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune ca tot ce intra in gura se duce in pintece si iese afara, dar cele ce ies din gura pornesc din inima, si acelea sint cele ce-l spurca pe om, dar a minca fara sa-ti fi spalat mainile, aceasta nu-l spurca pe om (Matei, 15, 17-20). Este o invatatura de doi bani. Cati oameni cred ca nu conteaza ce bagam in “pantece”? Daca cineva baga in gura otrava sau mancare stricata nici nu mai apuca sa o scoata afara ca poate si muri.

Cat priveste ideea ca ceea ce iese din gura il spurca pe om cum spune Iisus, afirmatia lui este de asemenea o aberatie. Vorbele rele il usureaza temporar pe om de rautatea din el, desi aruncatul vorbelor pe altii nu este o solutie pentru a scapa de raul din inima. Sa analizam acum doctrina pacatului promovata de Iisus, ideea cum ca orice pacat si orice blasfemie li se iarta oamenilor, dar blasfemia impotriva Duhului Sfint nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Sa presupunem ca exista o tara in lume care are un sistem juridic ce respecta aceasta invatatura a lui Iisus. De exemplu, un om ticalos este prins in faradeligile lui si adus in fata judecatorului care va aplica invataturile lui Iisus in cazul respectiv. Sunt consultati martorii care declara ca invinuitul a furat, a batut cinci oameni la betie si a omorit un om cu un cutit. La judecata omul recunoaste ticalosiile facute adaugind ca a cerut iertare lui Iisus pentru tot raul facut. „Ai spus ceva impotriva Duhului Sfint?” intreaba judecatorul. „Niciodata!” raspunde omul. Verdictul: „Eliberati-l ca si-a cerut iertare in numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfint!”. Intrebare: poate o atare invatatura a iertarii vesnice sa vina de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metoda de a face dreptate oamenilor este inselaciune curata, Dumnezeu nu poate ierta rautatile oamenilor, cei vinovati trebuie sa repare cumva raul adus si sa invete ca repetarea raului nu va fi iertata prin simpla recunoastere a greselii.

Invatatura lui Iisus este prostie curata.

O societate sanatoasa nu poate functiona pe astfel de invataturi fara sens. Evreii in Vechiul Testament aveau o metoda mai logica, desi nu era cu totul justa, ideea ca se plateste ochi pentru ochi. Dar in invataturile lui Iisus privind aplicarea dreptatii se vede mai degraba mina diavolului decit cea a unei forte a dreptatii. Numai diavolul trece cu vedere faptul ca merge si asa, ca simpla iertare data de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iarta de pacat pentru a-l tine pe pacatos mereu in pacat. Este si metoda folosita de Iisus pentru a-i mentine pe oameni in jugul suferintei pe care a initiat-o in locul salvarii pe care trebuia sa o aduca asteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu sa-i indemne pe oamenii sa se complaca in rele iertindu-le tot timpul faradelegile? Mai degraba un spirit demonic face aceasta.

Fara teroarea Diavolului, crestinismul s-ar dezintegra

Sa cercetam mai departe faptul cum Iisus crede ca oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiti de cei ai diavolului. In Matei, 7, 10-20, Iisus ii avertizeaza pe ucenici sa se fereasca de profeti mincinosi caci dupa roadele lor vor fi cunoscuti. Preceptul este bine stiut din Vechiul Testament, ideea ca pomul se cunoaste dupa rod. Sa vedem ce roade a adus pomul lui Iisus dupa asa zisa inaltare a lui la cer? Crestinismul a patruns treptat in lumea zisa „pagana” prin infricosarea oamenilor asupra pedepselor ce-i asteapta daca nu se vor supune noii invataturi. Aceasta frica de pedeapsa persista si astazi fiind practic hrana crestinismului. Fara continua teroare a diavolului, care pindeste omul la orice pas, crestinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atentia care se pune pe diavol ca personaj principal si toate cele care vin cu raul si suferinta, rastignirea lui Iisus pe cruce, singele, patimile lui, etc. In cele din urma Iisus pozeaza in invingator, chiar dupa ce a fost batut in cuie pe cruce si i s-a pus pe cap coroana de spini in locul celei regale a regelui din stirpea lui David. Pe cei mai multi oameni traumele mentale pe care le implanteaza in minti frica, si toate aspectele suferintei si intunericului, ii bintuie toata viata. Desi se spune despre „invingatorul mortii”, ca a ajuns acolo la dreapta Tatalui, el priveste cu detasare intreaga panorama a suferintei umanitatii care a urmat dupa „inaltarea sa”.

Sa vedem acum fructele date de pomul sadit de Iisus pe pamant

Ce a urmat? Razboaie, maceluri impotriva evreilor si ale altora, dezbinare vesnica printre cei care au urmat invatatura lui Iisus, inchizitie, arderea oamenilor pe rug, arderea cartilor, obida oamenilor, cuceririle singereoase urmind crucea insingerata, care cind era pumnal cind cruce, si multe alte „fructe” ale demonului „inaltat la cer”. Astfel de rezultate ale misiunii sale „salvatoare” ne sugereaza ca Iisus s-a dus direct in iad de unde nici ca-i pasa ce se intimpla pe pamint deoarece sistemul introdus de el functioneaza din plin ca fruct al faptelor „mintuirii” aduse oamenilor. Salvarea care se astepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistenta, Iisus nu poate fi decit un trimis al diavolului care in loc de mintuire a adus durerea. Cine sunt cei mai in masura astazi sa evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toti cei care au avut tangenta cu crestinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvarii din durere nu cineva care aduce suferinta prin sabia pe care cu adevarat a lasat-o omenirii. Si sangele continua sa curga si astazi si va continua atita timp cit oamenii venereaza pe demonul care a adus suferinta omenirii cu 2000 de ani inainte. Iata ca in ciuda obiceiului diavolului de a minti, totusi de cateva promisiuni s-a tinut.

Care este spectrul crestinismului astazi in lume?

Nici o alta religie nu are mai multe secte decit cea crestina. Existenta sutelor de grupari crestine arata cu claritate ca dezbinarea generata de Iisus inca de cind era viu pe pamint continua astazi cu aceeasi forta incit te intrebi cum de este posibil ca oamenii sa interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coeziva in continut, Biblia? Explicatia nu poate fi decit ca Biblia este o carte plina de contradictii, atit Vechiul cit si Noul Testament. Cel putin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de catre cineva care nu s-a salvat pe sine insusi. Oasele i-au putrezit de mult acolo in Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic in el sa sugereze ca-i poate salva, ca-i poate elibera de sub jugul romanilor asa cum se astepta de la un rege din spita lui David. Cine a fost Iisus? Respingerea lui de catre evrei in mod automat il califica drept impostor si amagitor. Nimeni nu a facut o evaluare mai justa asupra cine a fost Iisus decit poporul din care face parte si in mijlocul caruia a trait. Si ei l-au categorisit drept amagitor.

Invataturile ieftine si stupide ale lui Iisus au mai mult marca raului

Omul Iisus este un caz demonic a carui misiune „salvatoare” a supravietuit prin conjunctura istoriei, prin frica pe care o implinta in mintile oamenilor asa cum numai duhurile rele o fac, deghizind raul intr-un ambalaj pe care scrie fericire si salvare. Dezbinarea adusa de „fiul lui Dumnezeu” continua sa ne macine sufletele si sa ne desparta inimile cu sabia pe care a promis-o. Si asta avem astazi: fiul despartit de tatal sau, fiica de mama sa, asa cum se arata in Matei, 10, 34-35. Crestinismul este un cult demonic, cea mai mare minciuna care a putut vreodata exista in omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”. Iisus este cel care a inlesnit inmultirea duhurilor necurate ingaduindu-le sa iasa din oameni si sa revina apoi cu alte duhuri si mai rele ca ele (Luca, 11, 26). Pe aceasta baza de idei demonismul crestinismului originar nu poate fi contestat. Va veti intreaba cum se explica atitea frumuseti vazute in biserici si catedrale? Exista realmente creatii minunate care glorifica amintirea narativa a celui care a fost Iisus. Raspunsul este ca aceste minunatii sunt rodul idealului mintii omenesti, nu cel al invataturilor lui Iisus.

Crestinismul este o religie parazitara a sufletelor care se intinde oriunde poate sa ajunga cu teroarea fricii.

Oamenii au creat cu mare elan frumuseti in biserici si catedrale pentru a contracara uraciunea crestinismului originar al lui Iisus, idealizind aspectele durerii, portretizind un Iisus cu fata blinda si resemnat in fata mortii, postura victimei care induce mila in cei care o privesc. Dar cind este sa evaluam obiectiv consecintele acestor aberatii doctrinare gunoiul crestinismului iese la suprafata in felul de a se comporta al oamenilor, in modul lor de existenta, in violenta si rautatea sociala a unor crestini, deoarece Iisus le-a promis ca orice li se poate ierta afara de blasfemia impotriva Duhului Sfint (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflati printre crestini sunt doar victime credule care resemnati si depasiti de intelegerea reala a demonismului lui Iisus nici nu stiu practic in mina cui se afla. Piosi in viata, acesti oameni aspirand la Dumnezeul adevarat s-au rugat cu devotament lui Iisus. Dupa moarte vor avea surpriza sa ajunga in iad unde ii intimpina Iisus si le ureaza bun sosit.

Ce spune istoria despre rolul crestinismului?

Puterea politica de-a lungul timpului a inteles cu realism marele potential de manipulare a oamenilor oferit de crestinism, care a fost folosit astfel de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care initial l-a respins. Ulterior crestinismul a fost tolerat si folosit in slujba noilor guvernanti comunisti care, inclinati spre rau, exploatare si minciuna, s-au aliat cu cei de-o teapa cu ei, cei care il slujeau de Diavol intocmai ca si ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea insingerata, Iisus „salvatorul omenirii”. Nu este nevoie sa va intrebati cine a scris aceste randuri. Am indraznit sa gandesc si sa astern aici cele aflate. Am scapat de frica de Dumnezeu si ma gindesc la iubirea de Dumnezeu. Ma simt usurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un intemnitat al lui Iisus. Privesc la minunile create de Dumnezeu, la cer, la soare si ma gindesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede ca undeva in Orientul Apropiat, Dumnezeu si-a trimis pe fiul sau unic sa „moara” pentru ca noi sa avem viata vesnica.

Daca un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi sa afle ca nu i-au reusit

Dar daca este mana Diavolului intreaga deceptie a reusit. Sunt milioane si milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit al raului de care omenirea este influentata in prezent in proportii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipata in viziunea apocaliptica din Noul Testament. „Salvatorul” ne invata cum sa ne taram, cum sa purtam greutatea crucii insangerate dupa exemplul lui si cum sa murim, in loc de a ne arata cum sa traim fericiti in viata, asa cum un adevarat fiu de Dumnezeu ar face-o. Iisus ne-a adus incet si sigur la marginea prapastiei de anihilare a omenirii. Atat cei care au asimilat duhurile necurate, aduse de catre Iisus si de cei care l-au urmat si il urmeaza, cat si multimea oamenilor de buna credinta in Dumnezeu, care nu au fost inca atinsi de aceste duhuri necurate, hranesc in crestinism macabrul salvarii oferite de un om mort pe o cruce.
Dumnezeule adevarat, unde sa Te gasim?
“

Duba care il ducea la instanta pe preotul Aurel Radulescu, acuzat de inselaciune si fals, a fost implicata intr-un accident

“Eminenta Sa”, (foto dreapta) care “s-a dedat” la falsificarea actelor unei case de 240.000 de euro, a ajuns la spital cu o contuzie la umar

Duba care il transporta la Curtea de Apel Bucuresti pe preotul Aurel Radulescu, fost candidat la Presedintie in 2004, pentru discutarea recursului declarat de acesta in dosarul in care este cercetat in arest preventiv pentru instigare la inselaciune si uz de fals a fost implicata, ieri, intr-un accident, trei persoane fiind ranite. Astfel, cel caruia i se spunea “Excelanta Sa” sau “Eminenta” nu a mai ajuns in fata magistratilor pentru a-si sustine nevinovatia in legatura cu instrainarea unui imobil in valoare de 240.000 de euro, ci pe masa Spitalului Universitar de Urgenta, cu contuzie la umar.

Ionut Muresan

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti au fost nevoiti sa amane, ieri, cu o saptamana recursul declarat de preotul Aurel Radulescu si de complicea sa Ilenuta Forcos impotriva deciziei Tribunalului Bucuresti care a emis, joi, 24 septembrie, mandate de arestare preventiva pe numele acestora pentru inselaciune, fals material in inscrisuri oficiale, uz de fals si fals privind identitatea. Accidentul a avut loc ieri, in jurul orei 11, cand duba care ii transporta pe “Excelenta Sa” si pe complicea acestuia a intrat in coliziune cu alta masina. Potrivit oficialilor din politie, duba avea în functiune girofarul si mergea pe sens interzis, iar autoturismul Golf trebuia sa cedeze trecerea la instersectia unde s-a întâlnit cu duba. Coordonatorul SMURD Bogdan Oprita a declarat ca in urma accidentului au fost ranite trei presoane. Astfel, un politist si preotul au suferit contuzii la umar si au fost transportati la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, iar o alta persoana care a suferit lovituri usoare, a fost dusa la Spitalul Clinic de Urgenta Bagdasar Arseni.

“Eminenta Sa” a falsificat actele unei case de 240.000 de euro

Magistratii Tribunalului Bucuresti au retinut, in motivarea deciziei prin care au admis propunerea de arestare preventiva formulata de procurori, ca “prin acitvitatea lor, inculpatii au produs un prejudiciu partii vatamate Elisabeta Vasilescu în valoare de 240.000 de euro”. “In cauza exista indicii temeinice (…) care sa justifice presupunerea rezonabila ca inculpatul Aurel Radulescu, in data de 23 octombrie 2007 i-a incredintat invinuitei Ilenuta Forcos un act de identitate precum si acte de proprietate false si totodata a instigat-o pe invinuita sa instraineze imobilul situat in Bucuresti, strada Sabinelor, proprietatea partii vatamate Elisabeta Vasilescu”, a retinut magistratul care a pronuntat decizia de arestare preventiva. “ (Inculpata – n.n), folosind actul de identitate si actele de proprietare false, a incheiat un contract de vanzare-cumparare a imobilului (…), valoarea prejudiciului produs fiind de 240.000 de euro”, a mai retinut judecatorul in incheierea din data de 24 septembrie.

Preotul a dovedit “o lipsa de repere morale”, spun judecatorii

Potrivit motivarii deciziei Tribunalului Bucuresti, preotul Aurel Radulescu si complicea sa, Ilenuta Forcos prezinta pericol concret pentru ordinea publica. Citeste mai departe in Gardianul

Premierul Emil Boc in vizita la Papa Benedict al XVI-lea

Premierul Emil Boc, aflat in vizita oficiala in Italia, a fost primit, miercuri, in audienta privata de catre Papa Benedict al XVI-lea. El i-a daruit Suveranului Pontif un vas de sticla albastra cu fir de aur, realizat de artistul Ioan Nemtoi, a carui galerie se afla pe Calea Victoriei, in apropierea locuintei din Bucuresti a premierului. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Guvernului, Emil Boc i-a multumit Suveranului Pontif pentru sprijinul pe care Biserica Catolica il acorda comunitatilor religioase romanesti din Italia, in special, si din diaspora, in general, “sprijin care faciliteaza integrarea romanilor care traiesc si muncesc” in strainatate.

No, acu minteni trebe sa ne imajinam cum o fost dimineata asta pentru Boc, pentru ca una e sa merji la v’un arhiereu, ma rog, la v’o vladica din Kolosvar…Cluj, intalejeti voi…si alta e sa te intalnesti cu Papa de la Roma. Ca la vladica meri c’o palinca, c’o slana mai de soi, ori daca te afli mai avut, precum alte obraze spalate, meri c’o mitra, cu odajdii aurite. Ori cu 3000 die euroi, cum o mers cel marsav gazetar la Preasfintia Sa Teodosie, de l-o amagit sa-l faca popa din mirean, cu toate ca nu era deprins cu cele sfinte.

Ionut Muresan

Da’ la Papa de la Roma cu ce meri, ca plocon, ca nu-i de saga, te faci die ras, de ti se duce buhu-n tata Europa, ba chiar si pasta ocean, de-o sa se rada de tine pana si penticostalii ceia niegri. No, cum va spuniam, pa Boc il incerca mare cumpana. Minteni ce-o facut uochi si s-o primenit pe fata, si-o imbracat surtucul cela de domn si s-o dus pasta drum, oblu la boltile celea ghe plocoane, ca sa-i ia oaresce lu’ Papa. La boltile celea de pa Calea Victoriei, die unghe isi cumpara boierii pomezi si parfumuri ghe soi, Boc o vaz’t tat felu’ de minunatii, d’apai n-o putut cumpara ninica, ca nu poti mere la Papa cu astfel die lucruri lumesti. No, pula calului, cum sa-i ieie lu’ Papa toale ghe firma, ori pomezi, ca doara se stie ca Papa nu se faleste decat cu clopu cela nalt, alb, si umbla fara itari, numa’ cu chimesa ceea, care-i tat alba, si cu toiagu-n care-i priponit un Iisus ghe aur…No, bozmeg, ce sa-i ieie?!

Ei, si o tat cujetat Boc, si s-o tat plimbat pe-acolo, vorba aia, ca un coi intr-o caldare, fara sa gasasca ceva pe potriva. Taman cand sa se deie batut o vaz’t ceea ce sa numeste la oras galerie ghe arta, iara Boc, care s-o deprins cu astfel de fandoseli regatene, s-o gandit ca-i musai sa gasasca ceva pe-acolo. No, si-n lontru era plin ghe oale si ulcele, dar nu din celea-n care tineti voi gulasul, nici vorba, erau din celea-n care nu se manca, de’s doar spre admiratie. Te tat uiti la ele si te tat minunezi. Intr-un colt, vaz’t-a Boc ceva aparte, o sticla albastra cu fir ghe aur, si o luat-o, o cantarit-o, o cercat-o sa nu hie lucru slab si o zis, No, apai asta-i pantru Papa! Domne-ti multam’, ca meream altminteri cu palma-n cur…

Asa ca s-o suit in avion degraba, fara merinde, fara ninica…Dracu’ baje in ea slana, ca intarzii la Papa, s-orcum mi-or lua brisca ‘nainte sa urc!

Ganditi ca s-or gatat problemele?! Apai voi nu cujetati ca mai marii cestui stat, ca doara d-aia intingheti ghe salarii si ghe penzii, cum intinghe gaia matu si tat nu v-ajung. No, acu’-i acu’, ce sa vorgheasca cu Suveranu Pontif… Ca doara n-o sa-i spuie ghe Lejea unica ghe salarizare si cum tata suflarea ghe dascali, ghe contopisti, ghe juzi si ghe alti fonctionari au sarit ghe cur in sus din pricina cestei pravile, ghe nu mai lucra nime’ si tati is in greva.

Nem, nici vorba, ca tat n-ar pricepe Papa ghespre ce-i vorba, cum nu pricep nici cei fonctionari cand le zice Boc ca lefurile nu vor scadea, ba chiar vor creste pe ici, pe colea, da’ ei cand baga mana-n jeb dau cu des’tele ghe cusatura. S-apoi, in zece minute cat tine intalnirea oricum n-ar ave timp sa sa faca intales. Musai deci sa vorgheasca ghespre cum parohiile romanesti sunt gazduite cu generozitate ghe episcopiile din Italia si sa-i multameasca pentru sprijinul pe care Biserica Catolica il ofera comunitatilor romanesti. Apoi numaidecat cei doi au tinut sa “evidentieze importanta promovarii valorilor crestine in intreaga Europa, precum si necesitatea angajarii unui dialog al culturilor si al civilizatiilor”. Apai, trebuia Boc sa-i arate lu’ Papa ca nu numa Sfintia sa se indarjeste impotriva casatoriilor intre sodomiti, adica ceia care se poseda pre din dos, si-o dau la caca, se iubesc in cur, cum sa va mai spui sa ma intalejeti…ci si noi, crestinii din Romania. Si nu numa’ Suveranu Pontif denunta avorturile, macar ca s-or inmulti tigancile pe-acolo, prin Italia, intr-atat incat va fi musai sa chibzuiasca Sfintia Sa daca n-o hi mai bine sa blagosloveasca lepadarea puradeilor nenascuti.

IPS Teodosie, cercetat pentru luare de mita, a plecat de la Parchet in stil mafiot

Dupa ce a petrecut trei ore “spovedindu-se” procurorilor in legatura cu mita primita de la un reporter pentru a-l inscrie la Teologie la sase luni de la inceperea anului universitar, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a iesit de la audieri in stilul capilor lumii interlope, cu motoare ambalate si scrasnet de roti. Trei autoturisme au creat o diversiune in fata Parchetului General pentru ca jurnalistii care relatau de la fata locului sa nu-l ia la intrebari pe sfintia sa. Daca la intrare IPS Teodosie a reusit sa evite camerele de filmat, cand audierea sa a luat sfarsit acesta a petrecut mai bine de o ora pe holurile Parchetului gandindu-se cum sa faca sa-i iasa figura si a doua oara.

Ionut Muresan

Chiar daca nu a putut repeta isprava, planul sau a fost unul demn de prestanta unui interlop. O masina de teren de culoare neagra a parcat in fata Centrului de Presa, locul prin care vladica Teodosie a fost introdus la audieri de doi politisti in civil, in mare taina, joi, la ora 16:00, in timp ce a doua masina, o Dacia cu numere de Buzau, patrula pe strazile din spatele Parchetului General. Un BMW argintiu a intrat in viteza pe strada, a trecut pe langa SUV-ul negru si a parcat, cu rotile scrasnind, in fata institutiei. Din masina au coborat doi indivizi, iar unul dintre ei i-a telefonat arhiepiscopului care, din raspunsul dat de garda sa de corp, deduc ca isi facea griji din cauza reporterilor care il asteptau sa-i ia declaratii. “Ei sunt aici, nu-i nimic, dumneavoastra iesiti!”, i-a spus scurt bodyguardul. Cand vladica Teodosie si-a itit barba pe usa procuraturii, garzile sale de corp l-au insfacat si l-au escortat la masina bruscand echipele de televiziune, au ambalat motorul si au demarat in tromba. Masina a trecut pe langa SUV, moment in care acesta a pornit si acesta. A urmat un fel de alba-neagra cu masini si vladica pe post de bila…Dupa cateva minute IPS Teodosie a fost mutat de catre garzile sale, atleti ai lui Hristos, din BMW in SUV, apoi masinile au plecat in directii diferite. Ultima masina, Dacia cu numere de Buzau, a mai gonit pret de un minut pe stradutele din spatele Parchetului General pentru a se asigura ca nimeni nu a pornit pe urmele preasfintitului. Nu stiu ce i-am fi putut face preasfintiei sale ca o asemenea desfasurare de forte sa fie justificata, in conditiile in care un “no comment” ar fi fost de-ajuns, insa imi pun o serie de intrebari, zic eu, legitime: ce are de ascuns vladica Teodosie, de cheama trei masini de smardoi sa-l ia de la Parchet? Si apoi, de cand inaltii prelati umbla cu garzi de corp?! Asta fara sa ne mai intrebam din banii cui sunt platite serviciile acestora.

Va reamintesc ca Preasfintia Sa a ajuns in atentia procurorilor dupa ce reporterii de la “Romania Libera” au publicat, in primavara acestui an, un un articol in care au relatat ca i-au dat bani si cadouri pentru a-l ajuta pe unul dintre ei sa devina preot. In acest moment IPS Teodosie este cercetat de catre procurori sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita si complicitate la fals intelectual. Potrivit Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, IPS Teodosie a intermediat inscrierea unui reporter la Facultatea de Teologie, in schimbul sumei de 3000 de euro, desi trecusera sase luni de la inceperea anului universitar. Sursa citata precizeaza ca IPS Teodosie a primit 850 de euro din suma promisa si s-a folosit de documente false, antedatate, pentru a-l înscrie pe jurnalist la facultate. Dosarul arhiepiscopului Tomisului a ajuns la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, după ce Parchetul de pe langa Tribunalul Constanta si-a declinat competenta in acest caz, datorita faptului ca acesta este Inalt prelat.

IPS Teodosie (D) a avut de la cine lua lectii in privinta relatiilor cu mass media

Falimentul natiunii romane

Ati putea crede ca e un post despre criza financiara, insa va asigur ca nu este asa. Romanii au vocatia promiscuitatii pentru ca au dus-o prost dintotdeauna, indiferent de sistemul politic sau de cel social. Eu am sa ma refer la falimentul lor intelectual, la ariditatea axiologica a acestui moment, care ma determina sa ma bucur, intr-un fel, ca asist, band bere, la dezastrul care va transforma Romania, cel mai probabil, in latrina Europei. Eu un privilegiu asemenator celui de a avea bilete in primele randuri la sfarsitul lumii.

Ionut Muresan

Nu am polemizat niciodata pe teme politice pentru ca am crescut odata cu disparitia ideologiei politice romanesti, am vazut baroni locali social-democrati si lideri de dreapta cu un discurs populist, iar dupa ce asisti la asa ceva nimic din ceea ce se petrece pe scena politica nu ti se mai pare verosimil. Dar constati ca pentru a castiga increderea maselor nu ai nevoie decat de mititei si de moaste si incepi sa te intrebi daca nu cumva votul cenzitar ar fi, totusi, o solutie. La un moment dat tot circul asta se va termina. Pana acum cativa ani dadeau vina pe perioada de tranzitie, apoi au invocat “greaua mostenire”, pentru ca acum sa gaseasca o justificare in faptul ca e criza mondiala. Adevarul e ca noi ne aflam, de secole, intr-o perpetua perioada de criza.

Nu avem un sistem de valori autentic, de fapt nu avem niciun sistem de valori. Pana si cuvantul “sistem” e golit de continut, pentru ca un sistem presupune un ansamblu de elemente organizate, o serie de idei care se articuleaza intr-un fel, dand nastere unei structuri unitare si coerente. Vorbim un grai format din cuvinte lipsite de inteles. Eu nu inteleg ce mai poate inseamna cuvantul “onoare” intr-o tara in care trebuie sa ti-o incalci pentru a-ti asigura nevoile elementare. Ne incapatanam sa folosim cuvantul “dreptate” cand, mie, unuia, imi este din ce in ce mai clar ca, in situatiile definite de antonimul acestui cuvant, ordinea de drept este anevoios restabilita, daca nu deloc. Si care ar mai putea sa fie acceptiunea sintagmei “cultura romaneasca’, in conditiile in care pictorii si graficienii prefera sa expuna in strainatate, asta in cazul in care nu or fi schimbat deja pictura de sevalet cu grafica computerizata. Sau muzicienii, in conditiile in care eu ma intreb ce se mai poate intelege prin “muzica”.

De ani de zile ne tanguim ca adevaratele valori parasesc Romania, ideea asta a devenit un laitmotiv, apare ori de cate ori discutam despre invatamantul romanesc. O spunem cu tristete, uneori cu repros, insa niciodata cu intentia de a face ceva in privinta asta, pentru ca, in general, noi nu facem nimic. In masura in care personajele de succes ale acestei societati sunt Gigi Becali sau Elena Basescu, personaje care, de-altfel, ne reprezinta in Parlamentul European, dati-mi voie sa cred ca dezamagirea celor care ar fi putut forma elita societatii romanesti este justificata. Iar daca formatorii de opinie sunt astia pe care ii vad eu acum la televizor incep sa ma intreb… oare nu cumva am inteles gresit ce inseamna jurnalismul?

Ne vor ramane studentii cu diplomele cumparate. Ii veti intalni ulterior, pe unii dintre ei, in posturi de conducere sau de executie in sectorul public, pentru ca in cel privat lucrurile stau altfel. Dar daca un patron nu-si permite sa plateasca prea mult timp un dobitoc care, in esenta, nu stie sa faca nimic, asa, doar pen’ ca ta-su are bani, in sectorul public acesti oameni pot fi consilieri sau membri in diverse “comitete si comitii”… Si vor ramane in functii, bine-mersi, in afara de situatiile in care fac gresala sa apara in filmulete porno pe net, se caca in miezul zilei pe biroul sefului sau accepta o spaga mai mare decat acesta.

Post scriptum: Cand oamenii de litere vor inceta sa mai scrie, cand poetii nu vor mai canta, cand viorile vor amuti, cand inteleptii se vor sihastri intr-un comod anonimat lasand nebunilor si prostilor cuvantul lor, spre-a fi spurcat, atunci veti sti ca lumea mea s-a ispravit, s-a terminat. M-am despartit, in primele ore ale acestei zile, de un om de litere, de un profesor, de un jurnalist care, pur si simplu, dupa doisprezece ani, a pus pixul jos, promitand ca nu va mai scrie niciodata. Care s-a intors, senin, la “cumintenia pamantului”, asa cum declarase cu cateva zile in urma, intr-un interviu. L-am intrebat de ce a terminat-o cu scrisul, definitiv si ireconciliabil. Mi-a dat un raspuns care m-a ingrozit: “pentru ca nu conteaza”. Asta – i-am si spus – ma face sa ma gandesc la doua aspecte. Pe de-o parte il consider paradigma solipsismului, ceea ce inseamna ca am avut dreptate cand am scris despre solipsism, iar pe de alta parte asta ma face pe mine, artizanul acestei teorii, falsul ei ditiramb, in conditiile in care consider ca sunt nimic fara voi, cei care ma cititi. (Ultima editare: rahat, cata bere bausem inainte de a scrie asta?!)

The Black Cat Campaign sau cum Asociatia Umanista Romana trece babe strada fortat

Dupa ce au oprit indoctrinarea religioasa in scoli si ne-au scapat de icoane, dupa ce au rasuflat usurati cand ce au vazut ca, in sfarsit, homosexualii se pot giugiuli languros prin parcuri fara sa le fie stalcite mutrele, membrii Asociatiei Umaniste Romane lanseaza The Black Cat Campaign, o campanie care lupta impotriva intolerantei si discriminarii “persoanelor care se imbraca in mod diferit si au gusturi muzicale precum goth, rock, metal, punk, emo, etc.” Pana acum le-am admirat initiativele, chiar le-am sustinut, asa cum am putut eu, insa absurditatea asta m-a facut sa zambesc caustic. Intr-adevar, mi se rupe sufletul cand vad punkeri plangand cu fata-n pumni ca sunt batuti pe strada din cauza ca au creasta, iar de curand am vazut un metalist plin de tinte fugarit de pravoslavnici in frunte cu preotul paroh, care-si agita amenintator in aer cadelnita cu tamaie. Sunt multe fufe care se plang ca barbatii se gandesc doar cum sa le-o traga, ca nu sunt luate in serios si sunt tratate ca niste obiecte sexuale. “Vai, fata, toata lumea se holbeaza la sanii mei, m-am saturat, labagii dracu’…!!” – Pai acopera-i, in pula mea! Daca vii cu tatele pe-afara nu putem discuta despre Kant.

Ionut Muresan

Nu ne exprimam doar prin limbaj si gesturi, ci si prin vestimentatie. Am fost si raman un excentric, un rebel. Demult, in liceu, purtam la gat o cruce intoarsa, mai tarziu, in facultate aveam unghii lungi si ascutite la ambele maini. “Auzi, da’ tu cum te pisi cu unghiile alea?”, ma intrebau colegii. Raspunsul venea scurt – “Cu grija!” Desigur, prima data cand aveau de-a face cu mine, oamenii ridicau din spranceana, insa lucrurile se schimbau pe masura se discutia evolua. Un excentric autentic nu se considera discriminat de cei din jur si nu cade in depresie pentru ca cei din jur se uita urat la el. El pur si simplu asta urmareste. Port bocanci pana la genunchi, cu varf de otel, si tricouri cu trupe gen Cradle of Filth sau Dimmu Borgir tocmai pentru ca eu sfidez societatea, intelegi, eu ii “discriminez” pe ei, nu invers. Dupa ce m-am angajat ca reporter am renuntat la unghiile lungi pana si numai din motivul ca nu puteam tasta. La serviciu nu port tricouri cu Gorgoroth sau Marduk si nici bratari cu tinte din motive lesne de inteles, dar nici nu am renuntat la bocanci inalti sau la straie negre. Am un singur tricou alb, moale, de bumbac, cu ajutorul caruia sterg de praf baionetele din colectie.

Nu am luat niciodata bataie pe strada din cauza asta si locuiesc, totusi, in Bucuresti. In afara de cateva susoteli pe la spate, in autobuz, nimeni nu a avut curajul sa faca mai mult. Si ce vrei sa-mi spui? Ca asculti Cannibal Corpse – Hammer Smashed Face sau, ca sa fiu duios, Metallica – Turn The Page si te plangi ca esti discriminat?! Pai ce zice Hetfield? – “Yeah, most times you cant hear em talk, other times you can / All the same old cliche’s, is it woman? is it man?/ And you always seem outnumbered, you don’t dare make a stand/ MAKE YOUR STAND”. Asta e spiritul Metallica, al muzicii rock in general. Cand vorbim despre muzica rock, vorbim despre libertate, atitudine, nonconformism, nu de pletosi tristi ca nu-i accepta societatea. Pai nici nu trebuie sa-i accepte, asta e si ideea. Eu tocmai din acest motiv port plete si ma imbrac asa. Chiar daca nu ma mai pot imbraca asa cum o faceam odata, ma imbrac in asa fel incat ceilalti sa isi dea seama ca, desi traiesc in aceasta societate (pentru ca altfel nu pot supravietui), o detest si nu-i voi apartine niciodata cu adevarat. De cand au rockerii nevoie de protectie impotriva discriminarii si impotriva intolerantei?! De cand sunt batuti punkerii pe strada? Pai aia au vocatia bataii, daca nu au cu cine sa se bata se bat intre ei.

Mi se usuca gura la gandul ca am dat atatia bani pe inele si bratari cu tinte, iar datorita The Black Cat Campaign acum voi trece neobservat. Domnule Remus Cernea, indoctrinarea religioasa in scoli si homofobia sunt chestiuni serioase, merita efortul, iar demersurile de a le combate sunt laudabile. Dar initiativa de a proteja rockerii de manelisti, doar o pentru ca o tipa emo a fost omorata in bataie in Marea Britanie e similara celei de a ajuta o baba sa treaca strada fara voia ei. Si nu pentru asta va dau sustinatorii 2% din impozit.

Solipsismul ca esenta a omului – partea a II-a

In pasajul care incheie “Solipsismul ca esenta a omului” avem de-a face cu un solipsism radical, in care intreg universul exista in si printr-o constiinta individuala trans-temporala. “Tot ce ti-am dezvaluit tie este purul adevar: Dumnezeu nu exista, nici universul, nici specia umana, nici viata pamanteasca, nici raiul, nici iadul. Totul e un vis… un vis grotesc, de nebun. Nu exista nimic, doar tu insuti”, i-a spus Satan lui Theodor Fischer. Filosofic, asta ridica o serie de probleme. Daca realitatea este produsul unei singure constiinte, respectiv cea a personajului lui Mark Twain, atunci universul, bunaoara, sau specia umana, nu ar putea exista independent de aceasta constiinta. Mai mult, ea ar putea opera modificari, ar putea crea noi realitati, distrugand altele si asa mai departe. Nu la aceasta forma de solipsism m-am referit ca fiind esenta omului, deoarece este de domeniul evidentului ca existenta universului sau a speciei umane nu sunt conditionate in niciun fel de constiinta unui singur individ. Asa fiind, atunci din ce motive am crede ca exista totusi o asemenea constiinta si de ce i-am spune Dumnezeu?

Uite, asta dovedeste ca solipsismul este esenta omului, capacitatea de a crea lumi, zei, idei, de a proiecta ontologic. Feuerbach afirma ca esenta religiei este esenta omului ipostaziata in absolut. Dumnezeu exista tocmai pentru ca solus ipse ii permite asta. Sinele prin el insusi l-a creat, el neputand exista in absenta sinelui. Zeii tuturor popoarelor au fost creati dupa chipul si asemanarea acestora. Quetzalcoatl sau Tezcatlipoca, triada Athum-Ra-Khepri la unii sau Brahma-Visnu-Shiva la altii au fost entitati care apareau ca reale si necesare indivizilor din respectivele civilizatii. Si au disparut odata cu acestea, asa cum va disparea si Dumnezeu odata cu aceasta civilizatie.

Ideea de absolut exista gratie sinelui, ca si cea de etern de-altfel. Asta se intampla si cu notiunile de bine si rau. Ele au o anumita doza de inefabil, nu pot fi definite. Ceea ce inseamna bine pentru un individ apare ca rau altuia si invers, iar asta e un alt argument in sprijinul afirmatiei ca solipsismul este esenta omului. Binele sau raul sunt notiuni care capata sens doar raportate la sine si exista prin el insusi, la fel ca si frumosul sau uratul. Se intelege insa ca aici nu ma refer la bine in mod general sau la frumos in sens larg deoarece, asa cum ar spune Marius Chicos Rostogan, ghe asta se ocupa mai gheparte ghreptul si estetika. In sfarsit, demersul artistic sau cel filosofic este unul solipsist prin excelenta, sinele singur are puterea de a crea, de a interpreta aceasta lume a carei sensuri si mistere i se reveleaza pe masura ce spiritul omului se instapanesta asupra sa.

Ionut Muresan

Solipsismul ca esenta a omului – partea I

Omul nu este zoon politikon, asa cum credea Aristotel, omul este o fiinta profund solitara. El devine un animal social, fortat de imprejurari, din egoism. Adevarata sa natura este solipsismul, latura sociala fiind doar un compromis. Omul a devenit un animal social din egoism inca din paleoliticul inferior, odata cu aparitia vanatorii in grup, moment in care incepe si procesul de ierarhizare a indivizilor, in functie de iscusinta, forta sau istetimea acestora. Mecanismul lumii de astazi functioneaza cu aceleasi resorturi, societatea actuala este, in definitiv, o proiectie a celei din paleolitic, difera doar complexitatea structurilor.

Ionut Muresan

Omul a avut de castigat ca zoon politikon, iar dezvoltarea sa ca individ este de neconceput in lipsa acestui compromis, insa adevarata sa natura se manifesta in desavarsirea sa, la zenit, in acceptiunea lui Nietzsche. Integrarea individului in societate este cea mai inalta, cea mai rafinata forma a ipocriziei, tocmai din acest punct de vedere intreaga lui viata este un lung sir de compromisuri, numite, prin niste eufemisme, familie, cariera, religie si asa mai departe… Notiuni – de fapt – goale de continut, care ajung, treptat, sa-i anuleze autenticitatea, creativitatea, libertatea spiritului. Toate acestea il impiedica sa simta, exhaustiv, solus ipse – doar eu, sinele prin el insusi – cu toate ca existenta si trairile lui ii dovedesc contrariul.

Integrarea in societate echivaleaza cu nivelarea a tot ce inseamna autentic in om. Societatea este refractara noutatii, ineditului, ea condamna tot ce nu poate intelege, tot ce nu se inscrie in normele sale. Ea este suma prejudecatilor indivizilor care o formeaza. Daca unul spune un lucru, se numeste opinie, daca suficient de multi spun acelasi lucru, se numeste lege, iar individul cu opinia lui cu tot trebuie sa se supuna. Poti sa fii cel ce supune sau nenorocitul care se supune, solipsismul ramane, latent, adevarata esenta a omului, caci vine un moment cand toti spunem – desigur, cu efecte sensibil diferite – eu vreau! Expresia, manifestarea, acestui solipsism latent este vointa de putere. Este tocmai faptul ca spiritul omului este incapabil sa se opreasca din dorinta de a-si lua lumea in stapanire.

Individul isi manifesta diferit puterea, in functie de cat si ce anume stapaneste, iar daca o are, si-o va manifesta fara doar si poate. Franta, Paris, Ludovic al XVI-lea: “L’etat?! L’etat c’est moi!” Romania, Ciorogarla, Aurel Scocaru (al 16 puradel al lui Nae Scocaru): “Fa, io te-am facut, io te omor!”. Societatea este conceptul care il obliga pe individ sa inlocuiasca visele lui cu idealurile altora si amagirile lui cu minciunile tuturor. Cum ar fi sentimentul de datorie. Fata de Familie, fata de Stat, fata de Societate, fata de Biserica, fata de Semenii sai, incat individul uita de ultima datorie, poate singura si cea mai importanta, datoria fata de el insusi. Datoria de a nu-si irosi viata slujind idealurile altora. De a-si desavarsi fiinta, de a privi catre sus. Din acest punct de vedere, filosofii si pustnicii sunt paradigma autenticitatii umane. In ei se manifesta plenar solipsismul, ca adevarata esenta a omului, ca unic mijloc de desavarsire. Ei nu au nevoie de aceasta lume, de regulile si legile ei, pentru ca lumea creata de ei ii transcende acesteia.

Imi aduc aminte ca despre solipsism, ca adevarata esenta a omului, a scris, magistral, Mark Twain, in “Strainul misterios”, cand Satan i se adreseaza pentru ultima data lui Theodor Fischer. Genialitatea acestui pasaj ma impiedica sa nu-l redau integral:

“ – Iar tu nu esti tu. N-ai trup, n-ai sange, n-ai oase, esti doar un gand. Nici eu nu exist, sunt numai un vis, visul tau, nascocirea mintii tale. Peste o clipa ai sa-ti dai seama de asta si atunci ai sa ma izgonesti din inchipuirile tale. Iar eu am sa ma risipesc in neantul din care m-ai plasmuit…Uite-ma cum pier…ma sfarsesc…dispar. Foarte curand ai sa fii singur in spatiul fara liman, o sa cutreieri de-a pururi nesfarsita-i singuratate, fara prieteni sau tovarasi de drum. Caci ai sa ramai un gand, singurul gand de pe lumea asta, nepieritor, fara moarte. Iar eu, umila ta sluga, te-am dezvaluit tie insuti si te-am eliberat. Viseaza alte vise, mai frumoase! Ciudat ca n-ai banuit asta cu ani in urma…acum nu stiu cate secole, ere, eoni…caci ai existat, solitar, de-o eternitate. Ciudat intr-adevar ca n-ai banuit ca universul tau si tot ce e-n el sunt numai vise, halucinatii, inchipuiri! Ciudat fiindca se vada clar cat de nebunesti sunt, ca toate visele: un Dumnezeu care putea plamadi la fel de lesne copii buni ca si rai, dar a preferat sa-i faca numai rai; care ar fi putut darui fericire fiecaruia dintre ei, dar n-a daruit-o nici macar unuia; care i-a invatat sa-si pretuiasca viata, asa amara cum e, dar le-a scurtat-o cu zgarcenie; care a dat ingerilor lui o fericire vesnica si nemuncita, dar celorlalti fii ai sai le-a pretins sa munceasca pentru ea; a dat ingerilor lui vieti lipsite de suferinta, dar si-a osandit ceilalti fii la mizerie crunta, la boli ale mintii si ale trupului; care predica dreptatea si a inventat iadul…predica mila si a inventat iadul..predica legea de aur si iertarea inmultita cu de sapte zeci de ori sapte si a inventat iadul; care predica celorlalti morala, dar el insusi nu are niciuna, care se incranceneaza impotriva crimelor, dar le comite pe toate; care a creat omul fara sa il roage nimeni, dar incearca sa arunce asupra oamenilor raspunderea pentru faptele lor, in loc sa o pastreze onorabil pentru el, asa cum se cuvine; care, in sfarsit, in perfecta-i obtuzitate divina, ii cere acestui biet sclav napastuit sa-l venereze!…Iti dar seama acum ca toate lucrurile astea nu-s posibile decat in vis. Iti dai seama ca sunt pure nebunii infantile, plasmuiri natangi ale unei imaginatii inconstiente de aberatiile ei…intr-un cuvant sunt un vis, iar tu fauritorul lui. Semnele visului se vad cu ochiul liber. Ar fi trebuit sa le recunosti mai demult. Tot ce ti-am dezvaluit tie este purul adevar: Dumnezeu nu exista, nici universul, nici specia umana, nici viata pamanteasca, nici raiul, nici iadul. Totul e un vis… un vis grotesc, de nebun. Nu exista nimic, doar tu insuti. Iar tu esti doar un gand… un gand vagabond, un gand zadarnic, un gand de pripas, ratacind prin pustiul vesniciei!”