BOR – între evaziune şi faliment

Biserica Ortodoxă Română (BOR) continuă să obţină finanţări de la stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului în condiţiile în care atât încrederea românilor în biserică a scăzut, cât şi procentul credincioşilor. Potrivit unui sondaj Inscop dat publicităţii la începutul acestui an, 62,3 % dintre români mai au încredere în Biserică, iar la sfârşitul anului trecut, conform unui sondaj Avangarde, 82% dintre români cred în Dumnezeu (faţă de 95% în 2010). Cifrele sunt de aici.

În acest context, scăderea de 13 % a numărului de credincioşi, ar trebui să se traducă într-o scădere proporţională a fondurilor alocate Bisericii de la stat. De cealaltă parte, potrivit Avangarde 9% din români au declarat că nu cred în Dumnezeu, faţă de puţin peste 1% în 2011, potrivit Recensământului. Diferenţa se explică prin faptul că Institutul Naţional de Statistică (INS) nici măcar nu a luat în considerare ideea că unii români ar putea fi atei. Întrebarea din formular era „Ce religie aveţi: a) ortodoxă; b) romano-catolică; (…) f) alta_____”, astfel încât, din perspectiva ateilor, răspunsul corect – pentru a fi luat în considerare la Recensământ – era: niciuna.

Lăsând la o parte faptul că întreaga operaţiune a Recensământului s-a dovedit a fi un dezastru (vă mai amintiţi scandalul CNP-urilor), acesta a furnizat date eronate cu privire la numărul ortodocşilor sau a oamenilor religioşi în general, deoarece mulţi recenzori au îndemnat oamenii să declare religia în care s-au născut, nu pe cea pe care o practică. Astfel, BOR se bazează pe susţinerea statului în diverse proiecte – precum cel megaloman al construirii Catedralei – raportându-se la un număr de credincioşi declaraţi, nu efectivi. Mutatis mutandis, dacă un agent economic declară că a vândut 95% din stoc, când, în realitate, a vândut 82%, se cheamă că face evaziune. Nu văd de ce nu s-ar aplica aceeaşi logică şi în cazul BOR, care, ca vânzătoare de speranţe (dacă nu de iluzii) capătă finanţare de la stat în funcţie de numărul de credincioşi.

Dar unde sunt aceşti credincioşi (82%)? În realitate, aşa cum spuneam, aceştia sunt cei declaraţi. Cei care merg la biserică numai de Paşte. Credincioşii efectivi sunt cei care merg în fiecare duminică la slujbă: câţiva moşi, babe şi ăia care intră pe ortodoxiatinerilor.ro.

Dacă 82 la sută din români ar fi credincioşi, lăcaşele de cult de la noi ar arăta ca astea ale fraţilor musulmani (foto Reuters):

musulmani delhi

În schimb, slujba de duminică la români arată (într-o zi bună, de Rusalii) aşa (foto Unirea):

slujba-rusalii-cugir003 (1)

Deci, BOR ori face evaziune, raportându-se la numărul de credincioşi declaraţi, nu la cei efectivi atunci când cere bani, ori se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment cu o scădere de 13% în 5 ani. Pentru că, în ritmul ăsta, până în 2020 va mai pierde încă pe atâta, iar în 2025, peste 10 ani, nu va mai avea susţinerea a jumătate din populaţie. Ortodoxia nu va mai fi religia majoritară a României.

Libertatea de exprimare, vazuta ca libertinaj

gMrLisNZiaristii care n-au ciarlit-o, saptamana trecuta, sub gloantele celor doi mahomezi, au scos prima editie dupa atentat, dovada ca blasfemia bate barbaria. Asta, in Franta. Ca in Romania, vazand cum au inteles unii jurnalisti cu ocluzie cerebrala sa comenteze subiectul, imi este clar, Evul Mediu – cel putin la noi – nu s-a terminat.

 

 

Eu nu pot face caricaturi, dar va pot spune ca o dovada in acest sens a fost comentariul aluia incruntat, de scrie greu, de la care citire parte din vina o poarta „ziaristii inconstienti”, care fusesera „avertizati”.  Din capu’ ala al lui, de zici ca-i un penis decalotat, a ejaculat in spatiul public ideea ca jurnalistii de la Charlie Hebdo nu au dat dovada de autolimitare si de constiinta profesionala. „Crucisatorul” presei romanesti asimileaza constiintei profesionale – autolimitarea, nu consecventa in propriile opinii (gand cu care se imbata oricare ziarist parlit cand n-are bani de-o bere). Altul, ramas in mentalul colectiv drept artizanul stirilor cu „gaina care naste pui vii”, considera ca e o „imbecilitate motata” solidarizarea cu ziaristii francezi. Si pentru ca astia doi sunt formatori de opinie, o buna parte a publicului a conchis ca mortu’ e de vina – pai asa le-a trebuit, daca s-au luat de cele sfinte!  Cand s-a aflat ca satira celor de la Charlie Hebdo era indreptata impotriva oricarei religii, iar caricaturile ridiculizau inclusiv crestinismul – asa cum e politically correct fata de islam – libertatea de exprimare a inceput sa le aduca a libertinaj. Iar in asta rezida pericolul: libertatea limitata de exprimare a ateismului inseamna libertatea absoluta a fundamentalismului.

Charlie Hebdo, pretul libertatii de exprimare

wpid-10917276_10152751675619132_1500896822611012924_n.jpgMasacrul din redactia Charlie Hebdo nu e neaparat paradigma modului in care functioneaza indoctrinarea religioasa, ci mai degraba cea a pretului pe care jurnalistii acestei publicatii au fost dispusi sa il plateasca in numele libertatii de exprimare. Mai e dovada ca unii chiar merg cu ideile lor pana la capat, indiferent daca acesta e in fata sau in spatele unei tevi de pusca.

De aici porneste conflictul intre inteligenta, ratiune si umor – proprii civilizatiei – si violenta, intoleranta si prostie – proprii, in definitiv, oricarei religii. Parisul raspunde in noaptea asta cu un mars in tacere strigatelor „Allah akbar”. „Orasul luminilor” inca nu accepta ca in suburbiile lui domneste bezna. Daca e sa ne amintim de Balzac, Parisul are strazi criminale, strazi imunde, strazi-curve, strazi a caror caldaram oglindeste sufletele umbrelor ce le strabat zi de zi. Suna romantic la Balzac. Acum, Parisul are strazi musulmane.

Civilizatia plateste, pe de-o parte, pretul tolerantei, al democratiei, al libertatii. Pe de alta parte – fie-mi ingaduit – pare ca plateste, dupa sute de ani, pretul exploatarii coloniilor. Europa, cu o majoritate de oameni care nu fac mare caz din convingerile lor religioase sau ale celorlalti,  nu este pregatita pentru gestionarea unui conflict intre civilizatii. Dar el este din ce in ce mai evident din punct de vedere axiologic, psihologic si sociologic. Eruditiei individuale i se opune indoctrinarea in masa, tolerantei i se opune legea Sharia, iar societatii in general i se opune moscheea. Pe BUER am mai publicat, anul trecut, articolul Europa: Achtung Moslem! , in care avertizam cu privire la pericolele care decurg de aici.

Post Scriptum: Jurnalistii de la Charlie Hebdo sunt, alaturi de cei peste o suta care au murit anul trecut la datorie in zonele de conflict, un exemplu pentru cei ce si-au ales ca meserie aceasta latura a eforturilor umane.

Ionut Muresan

 

De la taciuni la stele. Cronologia evolutiei umane

night-sky-photography1-e

© Neutronman/Dreamstime.com

 

Momentele-cheie din evolutia noastra si incep acum 4 milioane de ani cu hominidul Lucy – Australopithecus afarensis. Arata ca ala din filmul omonim care v-a dezamagit pe toti anul asta si avea mersul biped. Va reamintesc ca in acest punct dinozaurii disparusera de 61 de milioane de ani. Desi inteligent, tot i-au trebuit 1,5 milioane de ani ca sa ciopleasca niste pietre si sa isi faca unelte. Moment in care isi schimba numele din Lucy in Homo Habilis, stramosul nostru comun, care era un hominid abil, iscusit, de unde si denumirea din latina. Avea un creier de doua ori mai mare decat Lucy, dar aproape pe jumatate in comparatie cu al nostru si a aparut acum 2,5 milioane de ani.

Au trecut 800.000 de ani, apoi, pana sa apara  Homo ergaster sau Homo erectus, care folosea focul si care a rafinat tehnica cioplirii pietrelor. Este specia care a parasit Africa, migrand in Europa si Asia. Totodata, din ea a evoluat Homo heidelbergensis, acum 600.000 de ani, specie care pune pentru prima data piatra-n bat pentru a-si face scule. Este prima care isi ingroapa mortii cu obiceiuri proto-religioase si practica totemismul. Cu o capacitate craniana apropiata de a noastra, evolueaza in Homo neanderthalensis acum  250.000 de ani, apoi, separat, in Homo sapiens. Cele doua exista concomitent pana acum 30.000 de ani, cand neandertalienii dispar, din cauze aflate inca in disputa. Cert este ca, dintre cele doua specii, Homo sapiens a fost cea care a dezvoltat un limbaj complex si un comportament religios, astfel incat putem afirma lejer ca am inventat zeii acum 100.000 de ani, i-am pictat pe peretii pesterilor acum 40.000 de ani ca o prima forma de arta si, prin contrast, am scris despre ei abia acum 4.400 de ani. Totodata, asa cum am aratat in Extinctia hominizilor religiosi, am inceput sa punem zeii la indoiala acum 2.500 de ani, iar unii dintre noi, ateii, traim foarte bine si fara ei de peste 200 de ani.

Daca resorturile interioare care au generat sentimentul religios sunt aceleasi de la aparitia Homo sapiens, consider ca specia care s-a eliberat de ele si evolueaza, iata, separat, fara prejudecati, fara obiceiuri, fara dogme si fara zei isi merita o noua denumire in latina pentru ca are, ca exponenti, alti oameni. Din expunerea de mai sus rezulta ca omul a evoluat in progresie geometrica: am avut nevoie de zeci de milioane de ani pentru a dezvolta mersul biped, 2 milioane de ani pentru a face unelte, 500 de mii pentru a vorbi, o suta de mii pentru a ne ruga, iar acum doua sute de ani am pus o noua piatra de hotar pe drumul de la taciuni la stele.

Zeii altor lumi

Nu e loc de falsa politete cand vine vorba de ridicol, e nevoie de franchetea unui gest obscen ridicat impotriva a tot ce e considerat „sfant”. Nu poti sa fii politically correct cu habotnicii, e o reteta pentru dezastru – iata falimentul multikulti! Istoricii au putut cuantifica numarul crimelor comise in numele oricarei ideologii. Dar cel al crimelor impotriva umanitatii comise in numele  religiei nu-l vom sti niciodata.

Intelegem suprimarea unei vieti doar in sens fizic, simplu, prin ardere pe rug sau tortura, ori tot aia e daca o viata este irosita in umbra unei spaime irationale, prin supunerea neconditionata in fata unor dogme care anuleza tot ce e omenesc in om? Dintre toate religiile, cele mozaice – nascute in acelasi creuzet al noptii mintii noastre – par a fi cele mai nocive, atenteaza direct la existenta speciei umane. Caci ce e, in sensul lui Feuerbach, bunaoara, autenticul omenesc in om?  – Ratiunea, vointa, inima. Crestinismul, iudaismul sau islamul le anuleaza, fiecare, cu precadere. Daca esti femeie, oricare dintre cele trei te reduce la conditia de fiinta cu rol reproducator. Rolul de sclava a barbatului este preluat astazi, din fericire, de aparatele electocasnice. Asa ca de ce ai practica in continuare una dintre credintele astea, care sunt sub standardele omului primitiv – el te-a onorat, totusi, prin statueta Venus din Willendorf. Daca esti barbat, de ce ai sluji unor zei care iti cer intoarcera celuilalt obraz? Parca zeii pagani te onorau, pretuind nobletea, forta sau curajul. Or, ce onoare e in prosternare, ce noblete e in indoirea genunchilor, ce  forta e in sihastrie, sau, daca esti islamist, ce curaj e in atentat?

Doua secole de stiinta ne-au dus mai departe decat mileniile in care am slujit niste „zei”, atunci de unde predilectia pentru supranatural, seductia fata de o continua proiectie ontologica, care submineaza tot ce, repet, e autenticul omenesc in Om?  Aceeasi imaginatie care ne-a facut sa punem piatra in bat sau sa descoperim resorturile fizicii cuantice pare sa ne saboteze eforturile in a privi Catre sus (Enuma Elis), pentru noi. Am fost intrebat ce am fi fost fara religie. Am raspuns: zeii altor lumi.

La moaste, in linie dreapta!

img_3282-2Citesc pe un site obscur (inliniedreapta.net) ca am descoperit si noi, ateii, ca – vezi-doamne! – exista moaste. Iar noi, ca niste hateri ignoranti, ii luam la misto pe cei care le ling si vopsim „cu vidanja cultura si civilizatia crestina a tarii”(!). Personal, gasesc ca pupatul moastelor e ca si cand ai suge pula la morti: pe cat e de inutil, pe atat e de scarbos. Dar haideti mai intai sa luam textul, punct cu punct:

Corolarul zicerii pe net e ca noi, ateii, nu am inventat nimic, in timp ce religia crestina ne-a umplut de civilizatie. In paranteza fie spus, observati cum opereaza argumentul tutist ( Petre Tutea), despre care va vorbeam in articolul trecut? Luat ca atare, e discutabil; intors cu 180 de grade, e axioma. Inca de la inceput, autorul ne informeaza  ca „romanii se inchina moastelor Cuvioasei Parascheva de pe vremea lui Vasile Lupu*” (n.n. – cca 1600). Logica e urmatoarea: lingem oase de peste 400 de ani si voua va vine greata abia acum.

Pai, cam asta e obscurantismul religios: mancam cacat din tata-n fiu si, trecand peste faptul ca e cacat si pute, noi tot leorpatam scarnavia. Ca asa e obiceiul! Pe aceeasi linie logica, daca te vad moscolit de cacat la gura si fac misto de tine, tot eu sunt ala caruia i se bate obrazul: nu-i frumos, omul mananca un cacat, asa e in comunitatea lui… Hai las-o dracului!

Inevitabil, autorul ajunge cu zicerea respectiva in punctul martiriului crestin: ca pe crestinii ortodocsi i-au calcat, pe rand, gotii, avarii, tatarii, turcii si, mai nou, rusii. Pai, hoardele migratoare asta faceau: jefuiau, siluiau, omorau, nu cred ca te intrebau de confesiune. Sub ocupatie otomana, crestinii din Dobrogea au fost lasati sa isi construiasca biserici (ce-i drept, de lemn, si nu mai inalte decat un spahiu calare pe cal). Iar comunistii nu au bagat crestini in puscarii, ci legionari: pesemne si-or fi amintit ce le faceau lor legionarii, inainte de razboi. Tot ca o paranteza: in ideologia comunista te bagau la puscarie si, eventual, te omorau, daca te ridicai impotriva oranduirii pe care voiau s-o impuna. In ideologia legionara, de sorginte nazista, daca erai evreu**, mason, sectant (n.n. – neortodox) sau poponar (pe bune sau prezumat), te omorau si punct.

„A daramat Ceausescu biserici!” se axfixiaza autorul. A daramat, ce-i drept: fix 20 (douazeci). Adica pe alea care stateau in drumul unor „realizari marete” sau ce i s-o fi nazarit lui sa faca. Daca Biserica era cu adevarat persecutata in comunism, nu ramanea niciun lacas de cult  in picioare: in dictatura orice e posibil, intr-o luna le radeau pe toate***. Altminteri, BOR avea si pe atunci un patriarh, ce-i drept, nu legionar ca ala de pe vremea lui Antonescu, dar care, in toate pozele facute pe timpul odiosului regim, nu parea prea oprimat.

Bomboana de pe coliva, dulcele muc scobit din fosa habotniciei autorului e, insa, partea care trateaza religia ca motor al civilizatiei. „Prima tiparitura in romana este a unui diacon****” (Coresi). Tehnic, da, a fost prima: traducerea in romana a unei lucrari protestante, care fusese tiparita la Sibiu.

Asa. Deci, prima carte tiparita in limba romana nu a fost o enciclopedie medicala, un tratat de astronomie sau vreun compendiu stiintific. Nu, a fost o traducere obscura a unei lucrari teologice, Catehismul lutheran. Ce influenta covarsitoare pentru cultura romana si, indraznesc sa spun, pentru credinciosii ortodocsi!

In manastiri s-au tiparit, desiguri, lucrari. Inainte se cazneau sa le copieze de mana, pe piei de vitel. Dar e vorba de lucrarile lor, teologice, asa ca hai sa terminam cu biserica-leagan al culturii. Apoi, pe vremea aceea, in afara castei bisericesti si/sau nobiliare, putini stiau sa citeasca. Nici nu le-ar fi folosit la ceva, de vreme ce aveau gatul sub cizmele celor doua.  Chiar autorul arata, comentand propriul text,  ca domnitorul Vasile Lupu a construit biserica „Trei ierarhi” („o dantelarie de piatra cu foita de aur”) in timp ce „multi calici mureau de foame in Moldova”.QED.

Cui i-a folosit insa exorbitanta constructie? Culturii crestine romanesti, evident. Si calicilor pupatori de moaste, ca poate, asa, mai uitau de foame, in speranta ca in lumea de apoi vor fi satui… Aveau nevoie de dantelaria de piatra trasa-n aur cum avem nevoie acum de Catedrala Mantuirii Neamului. Poate tot pentru ca „investitia in cultura religioasa chiar e un business”, cum textual spune autorul.

Acum, citindu-l pe de-a-ntregul, ridicam  o serie de intrebari: acest adept al capitalismului salbatic, Alex Amarfei, face  apologia ortodoxismului: ca spiritualitate(?), ca aparator al identitatii nationale (?), ca promotor al culturii (?) sau ca oportunitate de business (?).

Stiindu-l ca o suge atat pe partea capitalista, cat si pe partea ecumenica, inclin spre ultima.

 

_________________________________

 

* Ion Movila, in 1633, despre domnitorul Vasile Lupu, ca despre omul turcilor: ” Oricat s-ar si jura, dar are credinta turceasca”

**”Cel mai bun evreu este evreul mort”

***E adevarat ca au „mutat” un cimitir intreg, ca sa faca in Bucuresti un lac de acumulare, Lacul Morii, pentru sistematizarea cursului raului Dambovita. Adica iti mutai tu mortii unde stiai, chit ca erau ingropati de doua luni sau de sapte ani.

**** E ca si cand ai face lobby in favoarea Islamului facand referire la Avicenna sau Averroes