Zorii celui de-al Doilea Ev Mediu în Europa

20131129-d039Laicizarea profundă a Europei a început în a doua jumătate a secolului XX, concomitent cu fenomenul multikulti. Pentru ca o civilizaţie să prospere este nevoie ca rata natalităţii să fie de peste 3 copii într-un cuplu, iar pentru a i se asigura perpetuarea încă 25 de ani, este nevoie de cel puţin doi copii.

Mai exact – 2.11, conform documentarului Demographics Explained: the Islamisation of Europe.

Adică un copil pentru fiecare adult. La o rată a natalităţii de 1,8 civilizaţia respectivă este în declin, iar la 1,3 este condamnată la dispariţie. În 2007, rata natalității în Franța era de 1,8; Marea Britanie – 1,6; Germania – 1,3; Grecia – 1,3; Italia – 1,2; Spania – 1,1.

Odată cu emanciparea europenilor faţă de religia creștină, a apărut şi dezinteresul faţă de familia tradiţională. Europeanul civilizat a amânat procreerea după vârsta de 30 de ani sau a renunţat la ideea de a avea copii, în favoarea educaţiei sau a carierei. Imediat ce a realizat că dumnezeul lui – preponderent catolic – nu există, că ştiinţa câştigă din ce în ce mai mult teren în faţa religiei, europeanul a învăţat că viaţa presupune infinit mai mult decât a te căsători, a turna plozi şi a muri. Emancipat faţă de preceptele religiei creștine, individul a realizat că e de preferat să ai mai mulţi parteneri în viaţă, iar în contrast cu familia tradiţională şi-a inventat o monogamie diversificată. (Astăzi poți s-o arzi hetero, homo, bi sau swing, ca-n Antichitate!)

Alţi factori determinanţi care au contribuit la acest fenomen al scăderii natalităţii au fost:

  • Insecuritatea financiară. Dacă la începutul secolului XX individul se pensiona de la acelaşi loc de muncă unde se angajase în tinereţe, la sfârşitul acestui secol, individul schimba, de-a lungul vieţii, mai multe job-uri. Toţi ştiu să facă de toate, puţini ştiu să facă ceva cu adevărat.
  • Criza economică. Traiul pe datorie a devenit singurul stil de viaţă. Individul acumulează datorii încă de dinainte să înceapă să muncească, adică să facă bani. Macroeconomic, toate statele au datorii externe, toată lumea e datoare la toată lumea.
  • Criza axiologică. Sistemul capitalist este unul concurenţial, iar a acumula, a poseda pentru a etala este un fel de axis mundi. În demersul individual de a crea un statut social bazat pe avuţie, un copil este o „achiziţie” greu amortizabilă, consumatoare de resurse şi generatoare de cheltuieli: o casă mai mare, o maşină mai mare, un frigider mai mare.

În contrast cu europeanul de carieră, musulmanul imigrant stă mult mai bine la capitolul natalităţii. Lui, religia îi permite să aibă mai multe neveste, dar îi interzice anticoncepţionalele. Aşa se face că rata natalităţii în cuplurile musulmane este de peste 7, pe când cea a cuplurilor europene este cuprinsă între 1,8 şi 1,4. În 2014, în Uniunea Europeană rata natalităţii era de 1,58.

Muammar Gaddafi intuit islamizarea Europei în urma unui proces firesc, ireversibil, ce ţine de o matematică simplă:

„Avem 50 de milioane de musulmani în Europa. Sunt semne că Allah va asigura victoria Islamului în Europa fără săbii, fără arme de foc, fără cuceriri. Cei 50 de milioane de musulmani din Europa vor transforma continentul într-unul musulman în câteva decade”.

Profeția lui tinde să se adeverească, iar state precum Marea Britanie, Franţa sau Germania vor deveni state musulmane până la jumătatea acestui secol. Ateii sau agnosticii de azi vor fi bătrânii singuri de mâine, într-o lume de tineri musulmani.

Dar cum vor arăta acești tineri musulmani? Păi, așa cum le impune Coranul – singura carte pe care o studiază.

Își vor face prieteni de altă religie? Dacă da, atunci vor încălca poruncile Coranului:

  • „114. O, voi, cei ce credeți, nu încheiați prietenie cu cei ce nu-s de-ai voștri, ei nu încetează să vă amăgească, ei doresc doar pieirea voastră: a ieșit ura din gurile lor, iar în pieptul lor e un lucru mai greu de ascuns. Noi v-am dat semne vădite, dacă sunteți pricepuți” – Sura Familiei Imrîn.
  • „91. Ei doresc să fiți necredincioși, precum sunt și ei necredincioși și să fiți asemenea (lor). Deci nu prindeți cu ei prietenie, până ce nu purced pe drumul lui Dumnezeu; dacă , însă, se abat, apoi prindeți-i și omorâți-i, unde-i aflați, și nu primiți de la ei nici prieten, nici ajutător (…)” – Sura muierilor.
  • „143. O, voi, cei ce credeți, nu-i luați pe cei necredincioși ca scut în locul credincioșilor. Voiți să-I dați lui Dumnezeu o putere răsvădită (ca să vă pedepsească)?” – Sura muierilor.
  • „56. O, voi, cei ce credeți, nu lăsați jidovi sau creștini ca prieteni numai întreolaltă. Cine din voi însă și-i alege ca prieteni, este ca și unul din ei. Dumnezeu nu ocârmuiește un popor nelegiuit.” – Sura mesei.

Interesant este și studiul lui Peter Hammond (cartea Slavery, Terrorism and Islam: The Historical Roots and Contemporary Threat).

Aici mă veți suspecta de ipocrizie, pentru că citez din lucrarea unui misionar creștin. Unul care împarte biblii prin Africa, în timp ce-l fugăresc zulușii cu macetele (n.n. – nu-i bai, are motocicletă).

O fac pentru că lui îi pasă de subiectul islamizării, în timp ce savanților atei – nu. Noi, ateii, trăim în vidul epistemologiei, prea ocupați cu subiecte precum găurile negre, teoria branelor, dansul galaxiilor sau originea Universului, încât ne e greu să vedem că o nouă religie, Islamul, e pe cale să ne arunce în Al Doilea Ev Mediu. Dar misionarul Peter Hammond a intuit asta, s-a uitat pe mapamond și a întocmit o listă, în care arată ce fac musulmanii într-o țară, în funcție de cât de mulți sunt:

Cât timp musulmanii sunt sub 2%, în orice țară sunt priviți ca o minoritate pașnică, așa ca în SUA (0,5%), Australia (1,5%) sau Italia (1,5%).

Între 2% și 5% încep să își recruteze adepți din alte minorități etnice, din pușcării sau din bande de stradă ca în Danemarca (2%), Marea Britanie (2,7%), Germania (3,7%), Spania (4%) sau Thailanda (4,6%).

Când au depășit pragul de 5%, încep să ceară privilegii. Vor, spre exemplu, ca retailerii să comercializeze mâncare halal (curată) – în același timp o modalitate de a-și asigura joburi, de vreme ce doar un musulman poate prepara o astfel de mâncare.

Aici fac o altă paranteză, ca să vedem ce zice Coranul despre mâncare:

  • „Oprită vă este mortăciune, sânge, carne de porc, apoi aceea (la a cărui junghiere) s-a amintit altcineva în loc de Dumnezeu (n.n. – formula Bismillah – in numele lui Dimnezeu, cel îndurător), deci ce a nădușit sau a pierit în urma căderii, sau s-a străpuns de coarnele altei vite, sau s-a sfâșiat de fiare, doar dacă ați junghiat vietatea; (oprit este) și ceea ce s-a junghiat idolilor. Și dacă împărțiți ceva prin sorți, aceasta este pentru voi păcat (…)” – Sura Mesei.
  • „Vă este iertat vânatul mării și mâncarea ei să vă fie vouă și călătorilor spre merinde; însă vă este oprit să vânați pe uscat, cât petreceți în peregrinaj, deci temeți-vă de Dumnezeu, căci la el vă veți aduna” – Sura Mesei.
  • „Nu mâncați de accea ce nu s-a pomenit numele lui Dumnezeu asupra sa; aceasta este nelegiuire. Dar Satanele îi vor pune la cale pe prietenii lor, ca să se certe cu voi. Dacă le veți urma, veți fi idolatri” – Sura Vitelor.

Revenind, când procentul de musulmani crește spre 10%, vor cere autorităților ca în cartierele lor să funcționeze Legea Sharia, în locul legilor statului respectiv. În același timp, organizează revolte (precum cele din Amsterdam, împotriva desenelor cu Mahommed) sau comit atentate (ca la Paris, împotriva publicație Charlie Hebdo).

Abia când procentul musulmanilor ajunge la 20% încep revoltele violente cu pierderi de vieți, iau naștere milițiile jihadiste, iar bisericile creștine și sinagogile evreiești încep să ardă, așa ca în Etiopia (32,8%).

La 40% încep masacre peste tot, atacuri terorise și război civil ca în Bosnia (40%), Chad (53%) sau Liban (59%).

Peste pragul de 60 % începe genocidul (ca mijloc de purificare etnică), așa ca în Albania (70%) sau Sudan (70%).

La 80%, genocidul e organizat de stat, ca în Bangladesh (83%), Iran (98%) sau Irak (97%).

La 100% ar fi de așteptat să fie pace, pentru că toată lumea e musulmană, iar în școli se studiază Coranul, singura carte, așa ca în Afghanistan (100%) sau Somalia (100%).

Dar liniște nu va fi niciodată, pentru că ajunși în acest punct, musulmanii radicali își îndreaptă furia asupra celor moderați, iar crimele continuă din diverse motive.

Le găsiți în Coran.

Ce se întâmplă acum la Palmyra, sub steagul Statului Islamic, e doar începutul: decapitări în amfiteatre, distrugerea vestigiilor arheologice seamănă suspect de mult, păstrând proporțiile, cu distrugerea Bibliotecii din Alexandria și uciderea Hypatiei. Același scenariu, cu actori diferiți.

Distrugerea Bibliotecii din Alexandria în secolul 3 e pusă pe seama războiului civil dintre creștini, păgâni și evrei, în contextul unui Imperiu Roman aflat în declin. Așa cum facțiunile creștine au accelerat prăbușirea Imperiului Roman de Răsărit, ceea ce a echivalat cu sfârșitul Antichității, acum a venit rândul celor islamiste să amenințe actuala civilizație. Care este, de asemenea, în declin. E discutabil dacă asta se întâmplă din motive economice sau politice, dar e cert că din punct de vedere demografic civililazia occidentală e pe minus; iar ce s-a întâmplat la Alexandria, ce se petrece acum în Palmyra, se poate întâmpla – nu foarte târziu – la Paris.

Pe ruinele Antichității – apogeu al filosofiei, al științei și al artei – creștinismul și-a clădit edificiile îndoctrinării și eșafoadele Inchiziției în ceea ce acum numim Evul Mediu. Omenirii i-a luat un mileniu să-și revină din așa ceva. Când Europa se va islamiza, omenirea va intra în Al Doilea Ev Mediu, din care e posibil să nu-și mai revină niciodată. Ateismul este singura ei șansă de a ieși din această blestemată recurență a istoriei, în care civilizațiile se nasc și mor odată cu zeii lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

BOR – între evaziune şi faliment

Biserica Ortodoxă Română (BOR) continuă să obţină finanţări de la stat pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului în condiţiile în care atât încrederea românilor în biserică a scăzut, cât şi procentul credincioşilor. Potrivit unui sondaj Inscop dat publicităţii la începutul acestui an, 62,3 % dintre români mai au încredere în Biserică, iar la sfârşitul anului trecut, conform unui sondaj Avangarde, 82% dintre români cred în Dumnezeu (faţă de 95% în 2010). Cifrele sunt de aici.

În acest context, scăderea de 13 % a numărului de credincioşi, ar trebui să se traducă într-o scădere proporţională a fondurilor alocate Bisericii de la stat. De cealaltă parte, potrivit Avangarde 9% din români au declarat că nu cred în Dumnezeu, faţă de puţin peste 1% în 2011, potrivit Recensământului. Diferenţa se explică prin faptul că Institutul Naţional de Statistică (INS) nici măcar nu a luat în considerare ideea că unii români ar putea fi atei. Întrebarea din formular era „Ce religie aveţi: a) ortodoxă; b) romano-catolică; (…) f) alta_____”, astfel încât, din perspectiva ateilor, răspunsul corect – pentru a fi luat în considerare la Recensământ – era: niciuna.

Lăsând la o parte faptul că întreaga operaţiune a Recensământului s-a dovedit a fi un dezastru (vă mai amintiţi scandalul CNP-urilor), acesta a furnizat date eronate cu privire la numărul ortodocşilor sau a oamenilor religioşi în general, deoarece mulţi recenzori au îndemnat oamenii să declare religia în care s-au născut, nu pe cea pe care o practică. Astfel, BOR se bazează pe susţinerea statului în diverse proiecte – precum cel megaloman al construirii Catedralei – raportându-se la un număr de credincioşi declaraţi, nu efectivi. Mutatis mutandis, dacă un agent economic declară că a vândut 95% din stoc, când, în realitate, a vândut 82%, se cheamă că face evaziune. Nu văd de ce nu s-ar aplica aceeaşi logică şi în cazul BOR, care, ca vânzătoare de speranţe (dacă nu de iluzii) capătă finanţare de la stat în funcţie de numărul de credincioşi.

Dar unde sunt aceşti credincioşi (82%)? În realitate, aşa cum spuneam, aceştia sunt cei declaraţi. Cei care merg la biserică numai de Paşte. Credincioşii efectivi sunt cei care merg în fiecare duminică la slujbă: câţiva moşi, babe şi ăia care intră pe ortodoxiatinerilor.ro.

Dacă 82 la sută din români ar fi credincioşi, lăcaşele de cult de la noi ar arăta ca astea ale fraţilor musulmani (foto Reuters):

musulmani delhi

În schimb, slujba de duminică la români arată (într-o zi bună, de Rusalii) aşa (foto Unirea):

slujba-rusalii-cugir003 (1)

Deci, BOR ori face evaziune, raportându-se la numărul de credincioşi declaraţi, nu la cei efectivi atunci când cere bani, ori se îndreaptă încet, dar sigur, spre faliment cu o scădere de 13% în 5 ani. Pentru că, în ritmul ăsta, până în 2020 va mai pierde încă pe atâta, iar în 2025, peste 10 ani, nu va mai avea susţinerea a jumătate din populaţie. Ortodoxia nu va mai fi religia majoritară a României.

Libertatea de exprimare, vazuta ca libertinaj

gMrLisNZiaristii care n-au ciarlit-o, saptamana trecuta, sub gloantele celor doi mahomezi, au scos prima editie dupa atentat, dovada ca blasfemia bate barbaria. Asta, in Franta. Ca in Romania, vazand cum au inteles unii jurnalisti cu ocluzie cerebrala sa comenteze subiectul, imi este clar, Evul Mediu – cel putin la noi – nu s-a terminat.

 

 

Eu nu pot face caricaturi, dar va pot spune ca o dovada in acest sens a fost comentariul aluia incruntat, de scrie greu, de la care citire parte din vina o poarta „ziaristii inconstienti”, care fusesera „avertizati”.  Din capu’ ala al lui, de zici ca-i un penis decalotat, a ejaculat in spatiul public ideea ca jurnalistii de la Charlie Hebdo nu au dat dovada de autolimitare si de constiinta profesionala. „Crucisatorul” presei romanesti asimileaza constiintei profesionale – autolimitarea, nu consecventa in propriile opinii (gand cu care se imbata oricare ziarist parlit cand n-are bani de-o bere). Altul, ramas in mentalul colectiv drept artizanul stirilor cu „gaina care naste pui vii”, considera ca e o „imbecilitate motata” solidarizarea cu ziaristii francezi. Si pentru ca astia doi sunt formatori de opinie, o buna parte a publicului a conchis ca mortu’ e de vina – pai asa le-a trebuit, daca s-au luat de cele sfinte!  Cand s-a aflat ca satira celor de la Charlie Hebdo era indreptata impotriva oricarei religii, iar caricaturile ridiculizau inclusiv crestinismul – asa cum e politically correct fata de islam – libertatea de exprimare a inceput sa le aduca a libertinaj. Iar in asta rezida pericolul: libertatea limitata de exprimare a ateismului inseamna libertatea absoluta a fundamentalismului.

Charlie Hebdo, pretul libertatii de exprimare

wpid-10917276_10152751675619132_1500896822611012924_n.jpgMasacrul din redactia Charlie Hebdo nu e neaparat paradigma modului in care functioneaza indoctrinarea religioasa, ci mai degraba cea a pretului pe care jurnalistii acestei publicatii au fost dispusi sa il plateasca in numele libertatii de exprimare. Mai e dovada ca unii chiar merg cu ideile lor pana la capat, indiferent daca acesta e in fata sau in spatele unei tevi de pusca.

De aici porneste conflictul intre inteligenta, ratiune si umor – proprii civilizatiei – si violenta, intoleranta si prostie – proprii, in definitiv, oricarei religii. Parisul raspunde in noaptea asta cu un mars in tacere strigatelor „Allah akbar”. „Orasul luminilor” inca nu accepta ca in suburbiile lui domneste bezna. Daca e sa ne amintim de Balzac, Parisul are strazi criminale, strazi imunde, strazi-curve, strazi a caror caldaram oglindeste sufletele umbrelor ce le strabat zi de zi. Suna romantic la Balzac. Acum, Parisul are strazi musulmane.

Civilizatia plateste, pe de-o parte, pretul tolerantei, al democratiei, al libertatii. Pe de alta parte – fie-mi ingaduit – pare ca plateste, dupa sute de ani, pretul exploatarii coloniilor. Europa, cu o majoritate de oameni care nu fac mare caz din convingerile lor religioase sau ale celorlalti,  nu este pregatita pentru gestionarea unui conflict intre civilizatii. Dar el este din ce in ce mai evident din punct de vedere axiologic, psihologic si sociologic. Eruditiei individuale i se opune indoctrinarea in masa, tolerantei i se opune legea Sharia, iar societatii in general i se opune moscheea. Pe BUER am mai publicat, anul trecut, articolul Europa: Achtung Moslem! , in care avertizam cu privire la pericolele care decurg de aici.

Post Scriptum: Jurnalistii de la Charlie Hebdo sunt, alaturi de cei peste o suta care au murit anul trecut la datorie in zonele de conflict, un exemplu pentru cei ce si-au ales ca meserie aceasta latura a eforturilor umane.

Ionut Muresan

 

De la taciuni la stele. Cronologia evolutiei umane

night-sky-photography1-e

© Neutronman/Dreamstime.com

 

Momentele-cheie din evolutia noastra si incep acum 4 milioane de ani cu hominidul Lucy – Australopithecus afarensis. Arata ca ala din filmul omonim care v-a dezamagit pe toti anul asta si avea mersul biped. Va reamintesc ca in acest punct dinozaurii disparusera de 61 de milioane de ani. Desi inteligent, tot i-au trebuit 1,5 milioane de ani ca sa ciopleasca niste pietre si sa isi faca unelte. Moment in care isi schimba numele din Lucy in Homo Habilis, stramosul nostru comun, care era un hominid abil, iscusit, de unde si denumirea din latina. Avea un creier de doua ori mai mare decat Lucy, dar aproape pe jumatate in comparatie cu al nostru si a aparut acum 2,5 milioane de ani.

Au trecut 800.000 de ani, apoi, pana sa apara  Homo ergaster sau Homo erectus, care folosea focul si care a rafinat tehnica cioplirii pietrelor. Este specia care a parasit Africa, migrand in Europa si Asia. Totodata, din ea a evoluat Homo heidelbergensis, acum 600.000 de ani, specie care pune pentru prima data piatra-n bat pentru a-si face scule. Este prima care isi ingroapa mortii cu obiceiuri proto-religioase si practica totemismul. Cu o capacitate craniana apropiata de a noastra, evolueaza in Homo neanderthalensis acum  250.000 de ani, apoi, separat, in Homo sapiens. Cele doua exista concomitent pana acum 30.000 de ani, cand neandertalienii dispar, din cauze aflate inca in disputa. Cert este ca, dintre cele doua specii, Homo sapiens a fost cea care a dezvoltat un limbaj complex si un comportament religios, astfel incat putem afirma lejer ca am inventat zeii acum 100.000 de ani, i-am pictat pe peretii pesterilor acum 40.000 de ani ca o prima forma de arta si, prin contrast, am scris despre ei abia acum 4.400 de ani. Totodata, asa cum am aratat in Extinctia hominizilor religiosi, am inceput sa punem zeii la indoiala acum 2.500 de ani, iar unii dintre noi, ateii, traim foarte bine si fara ei de peste 200 de ani.

Daca resorturile interioare care au generat sentimentul religios sunt aceleasi de la aparitia Homo sapiens, consider ca specia care s-a eliberat de ele si evolueaza, iata, separat, fara prejudecati, fara obiceiuri, fara dogme si fara zei isi merita o noua denumire in latina pentru ca are, ca exponenti, alti oameni. Din expunerea de mai sus rezulta ca omul a evoluat in progresie geometrica: am avut nevoie de zeci de milioane de ani pentru a dezvolta mersul biped, 2 milioane de ani pentru a face unelte, 500 de mii pentru a vorbi, o suta de mii pentru a ne ruga, iar acum doua sute de ani am pus o noua piatra de hotar pe drumul de la taciuni la stele.

Zeii altor lumi

Nu e loc de falsa politete cand vine vorba de ridicol, e nevoie de franchetea unui gest obscen ridicat impotriva a tot ce e considerat „sfant”. Nu poti sa fii politically correct cu habotnicii, e o reteta pentru dezastru – iata falimentul multikulti! Istoricii au putut cuantifica numarul crimelor comise in numele oricarei ideologii. Dar cel al crimelor impotriva umanitatii comise in numele  religiei nu-l vom sti niciodata.

Intelegem suprimarea unei vieti doar in sens fizic, simplu, prin ardere pe rug sau tortura, ori tot aia e daca o viata este irosita in umbra unei spaime irationale, prin supunerea neconditionata in fata unor dogme care anuleza tot ce e omenesc in om? Dintre toate religiile, cele mozaice – nascute in acelasi creuzet al noptii mintii noastre – par a fi cele mai nocive, atenteaza direct la existenta speciei umane. Caci ce e, in sensul lui Feuerbach, bunaoara, autenticul omenesc in om?  – Ratiunea, vointa, inima. Crestinismul, iudaismul sau islamul le anuleaza, fiecare, cu precadere. Daca esti femeie, oricare dintre cele trei te reduce la conditia de fiinta cu rol reproducator. Rolul de sclava a barbatului este preluat astazi, din fericire, de aparatele electocasnice. Asa ca de ce ai practica in continuare una dintre credintele astea, care sunt sub standardele omului primitiv – el te-a onorat, totusi, prin statueta Venus din Willendorf. Daca esti barbat, de ce ai sluji unor zei care iti cer intoarcera celuilalt obraz? Parca zeii pagani te onorau, pretuind nobletea, forta sau curajul. Or, ce onoare e in prosternare, ce noblete e in indoirea genunchilor, ce  forta e in sihastrie, sau, daca esti islamist, ce curaj e in atentat?

Doua secole de stiinta ne-au dus mai departe decat mileniile in care am slujit niste „zei”, atunci de unde predilectia pentru supranatural, seductia fata de o continua proiectie ontologica, care submineaza tot ce, repet, e autenticul omenesc in Om?  Aceeasi imaginatie care ne-a facut sa punem piatra in bat sau sa descoperim resorturile fizicii cuantice pare sa ne saboteze eforturile in a privi Catre sus (Enuma Elis), pentru noi. Am fost intrebat ce am fi fost fara religie. Am raspuns: zeii altor lumi.